Român mort în Scoția într-un accident în care a fost implicată o mașină furată. Prietenii strâng bani să-i aducă trupul în țară

1 săptămână in urmă 18

Un român și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut în Scoția, în care a fost implicată o mașină furată, relatează BBC. Celălalt șofer a fugit de la locul accidentului și este căutat de poliție.

Gabriel Lungu, în vârstă de 42 de ani, conducea o Dacia Sandero în momentul în care s-a ciocnit cu un Volkswagen Golf furat. Accidentul a avut loc pe 30 decembrie, în Aberdeen. Lungu fost dus la spital, dar nu a supraviețuit.

Poliția din Scoția a deschis o anchetă, în condițiile în care șoferul și pasagerul mașinii furate au fugit de la locul accidentului. Polițiștii spun că mașina fusese furată recent.

O campanie de strângere de fonduri a fost lansată pentru a plăti transportul trupului lui Lungu acasă, la Sinaia.

Prietenii săi spun că era „unul într-un milion”, amabil, prietenos și altruist.

Editor : M.B.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă