Roger Federer va rata Australian Open, dar nu renunță! Când va reveni pe teren

2 săptămâni in urmă 13

Federer, în vârstă de 40 ani, a declarat presei din ţara sa că ar fi "extrem de surprins" dacă ar putea juca la Wimbledon, turneul de Mare Şlem pe care l-a câştigat de opt ori în cariera sa (un record), ultimul său titlu pe iarba londoneză datând din 2017.

Campionul din Ţara Cantoanelor, care are în palmares 20 de trofee de Grand Slam, a mai spus că va putea relua alergările abia în luna ianuarie şi va reveni la antrenamentele pe teren în martie sau aprilie.

"Trebuie să am foarte multă răbdare şi să dau timp genunchiului să se vindece. Următoarele luni vor fi cruciale", a precizat elveţianul într-un interviu acordat ziarului Le Matin.

Antrenorul lui Federer, croatul Ivan Ljubicic, afirmase la începutul acestei săptămâni că este "puţin probabil" ca tenismanul elveţian să joace la Australian Open în luna ianuarie, dar a subliniat că acesta nu se gândeşte încă la retragere.

"Am discutat cu el şi vă pot garanta că vrea să revină şi să joace tenis. Atunci când se va decide să se oprească se va retrage, însă nu cred că acest lucru se va întâmpla dintr-o dată", a subliniat antrenorul croat.

Roger Federer se află la egalitate cu Rafael Nadal şi Novak Djokovic în fruntea ierarhiei jucătorilor cu cele mai multe titluri de Grand Slam din istorie, toți trei având câte 20 de trofee, iar organizatorii turneului Australian Open sperau să-i vadă pe cei trei la Melbourne, în ianuarie.

Spaniolul Nadal, confruntat la rândul său cu probleme medicale, a afirmat că va evolua în turneul de la antipozi, însă sârbul Djokovic, actualul număr unu mondial, a refuzat să-şi confirme prezenţa până când Federaţia australiană de tenis va anunţa protocolul sanitar pentru competiţia de la Melbourne.

Agerpres

Etichete: atp , roger federer , australian open

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă