Roger Federer, mărturisire despre marea dramă a vieții sale: „Lumea mea s-a cutremurat! Am fost șocat”

1 lună in urmă 1

Marele campion Roger Federer a vorbit despre cel mai greu moment din viața sa! Dispariția tragică a primului său antrenor l-a șocat pe elvețian. 

Roger Federer (39 de ani) a trebuit să aleagă între fotbal și tenis, sporturi pe care le practica în paralel în copilărie, iar antrenorul pe care îl avea la vârsta de 12 ani, Peter Carter, l-a convins pe elvețian să aleagă sportul alb.

Acesta a crezut cu tărie că Roger va deveni numărul 1 mondial, dar antrenorul nu a apucat să vadă acest vis împlinit! Peter și-a pierdut viața la 37 de ani, într-un teribil accident de mașină – Federer avea 21 de ani la acel moment.

Roger Federer, mărturisire despre marea dramă pe care a trăit-o: dispariția tragică a primului său antrenor

Roger Federer, deținător a 20 de titluri de Grand Slam, a făcut mărturisiri emoționante despre marea dramă a vieții sale, dispariția tragică a mentorului său, Peter Carter: „La vârsta de 12 ani a trebui să aleg între fotbal și tenis. A fost destul de ușor să fiu sincer! Jucam bine fotbal, dar eram mai talentat la tenis. Îmi plăcea că atunci când pierdeam o făceam pe mâna mea. 

Am ajuns ceea ce sunt astăzi datorită lui Peter Carter! Îî voi simți lipsa mereu. Moartea lui a fost atât de tragică… Lumea mea s-a cutremurat. Am fost șocat. Într-un fel, pot spune că a fost ca o trezire la realitate. Mi-am spus că trebuie să iau tenisul în serios”, a declarat, potrivit Tennis World USA, Roger Federer, cel care avea să câștige primul său trofeu la Wimbledon la un an de la tragicul moment.

Roger Federer, alături de primul său antrenor, Peter Carter.

Roger Federer a ajuns la 39 de ani, dar își continuă aventura în circuitul ATP 

Roger Federer, aflat pe locul 6 ATP, încă mai joacă tenis, la vârsta de 39 de ani! Maestrul elvețian a revenit în circuit după 13 luni de absență, dar deocamdată nu vrea să forțeze prea mult! Roger a pierdut în sferturi la Doha, apoi s-a retras de la turneul ATP la care era înscris la Dubai.

Federer a fost învins în sferturile competiției de categorie ATP 250 de la Doha, scor 6-3, 1-6, 5-7 cu Nikoloz Basilashvili (Georgia, 42 ATP). Totuși, Federer a câștigat primul meci la revenirea în circuitul ATP, scor 7-6(8), 3-6, 7-5 în fața lui Daniel Evans (Marea Britanie, 29 ATP).

The post Roger Federer, mărturisire despre marea dramă a vieții sale: „Lumea mea s-a cutremurat! Am fost șocat” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă