Ringo Dămureanu, despre interzicerea AUR și Holocaust: O fumigenă aruncată aiurea. PNL nu înțelege metoda reducerii la absurd

2 săptămâni in urmă 46

„Afirmațiile dlui Alexandru Muraru sunt deja clasice de un an de zile. Mi se par grobiene. Nu este fără precedent. De un an și o lună de când am intrat in Parlament , din decembrie, noi suntem extremiști, legionari, suntem în toate felurile posibile. Noi nu suntem extremiști pentru că avem parlamentari cu nume Nagy, avem membri romi. Nu suntem extremiști. Nu suntem nici xenofobi pentru că avem ca principiu credința. Și Iisus Hristos, Domnul nostru, a fost de naționalitate evreiască Deci, nu,nu, nu inteleg lucrurile acestea”, a declarat deputatul AUR Ringo Dămureanu.

Deputatul AUR susține că nu are nicio vină, referindu-se la acuzațiile aduse de Alexandru Muraru. 

Alexandru Muraru, deputat PNL și Reprezentantul Special al Guvernului pentru Combaterea Xenofobiei și Antisemitismului, a declarat că AUR ar trebui scos în afara legii și a anunțat că a depus și plângeri penale pe numele lui George Simion și Claudiu Târziu.

Anunțul lui Alexandru Muraru vine și după comunicatul transmis de AUR, luni, în care aceștia spun că „experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze”, făcându-se „subminarea calității învățământului” prin „ridicarea la rangul de „materii” a unor teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecții în cadrul materiilor existente (ex. educație sexuală, istoria Holocaustului, etc.)”.

Despre respingerea introducerii Holocaust ca materie de studiat în școală, deputatul Ringo Dămureanu spune că „noi când spunem istorie se referă la tot, la minorități, toate etniile. Nu, nu facem istoria turcilor din Constanta și a sârbilor din Caraș-Severin... Holocaustul evident că e o temă a istoriei, face parte din istorie. Alte minoritati au iesit din sala in semn de protest spunand ca vrem si istoria italienilor... (...) Holocaustul a vizat și etnia romă”.

Dămureanu spune că, pentru el, Holocaustul „este una din marile tragedii, care nu trebuie să se repete. Este bine să trăim într-un spirit de toleranță. Să nu inventam niste teme care, aceste teme, pot genera niste reacții. Noi, AUR, spunem că în România nu există antisemitism. Noi avem membri de partid evrei”. 

Întrebat despre derapajele grave ale deputatului Claudiu Târziu, copreședinte AUR, Ringo Dămureanu a susținut că acesta a avut dreptate.

„Are dreptate. A spus foarte clar. Este metoda reducerii la absurd. <<Și atunci, dacă eram legionar, aș fi procedat ca ăia, dar așa...”, a precizat Dămureanu.

Pe 5 octombrie, la căderea guvernului Cîțu, Claudiu Târziu a avut un derapaj grav într-un discurs:„Dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele...”, replicând unor acuzații din sală, însă pare că face aluzie la asasinatele politice ale legionarilor din anii `30 și din timpul dictaturii legionare din 1940-1941. Deputatul AUR l-a amenințat tot atunci și pe Alexandru Muraru spunându-i: ”O să dai socoteală pentru mizeriile pe care le verși în capul AUR”.

„Eu sunt anti-legionar. Sunt creștin-democrat. Nu este o glumă, este metoda reducerii la absurd. Se face la Matematică în clasa a șasea. În care spune că, dacă aș fi fost cutare, m-aș fi comportat așa. Pe cale de consecință, dacă nu mă comport așa, înseamnă că nu sunt ceea ce spui. Asta se numește metoda reducerii la absurd (...) A arătat ridicolul, penibilul..., a arătat absurdul ipotezei... (...) Nu e vina noastră dacă ei (cei de la PNL - n.red.) nu înțeleg metoda reducerii la absurd. Înseamnă că ei nu înțeleg absurdul in care a ajuns țara asta în 30 de ani. (...) O fumigenă aruncată aiurea”, a insistat Ringo Dămureanu legat de derapajul lui Claudiu Târziu.

În același timp, „scoaterea in afara legii a unui partid poate crea un precedent periculos și cred că mai este mult până acolo”, este de părere deputatul PSD Mirela Adomnicăi, „dar îi dau dreptate dlui deputat (Al. Muraru) că trebuie trase semnale serioase”, a adăugat aceasta.

„Sunt situații de o agresivitate în ședințele de plen la care eu nu am mai asistat în Parlament desi am mai avut un mandat cu câțiva ani în urmă. Dacă ar fi fost doar declarațiile legate de studierea Holocaustului in scoli... Toate derapajele AUR ne-au adus in situatia de a discuta despre scoaterea in afara legii a unui partid. Violenta atrage dupa sine violență”, a mai declarat luni seară, deputata Mirela Adomnicăi, la Realitatea PLUS.

REALITATEASPORTIVA.NET


REALITATEASTAR.NET


TABU.RO


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă