Revolte în Kazahstan: Forţele de ordine au deschis focul în piaţa centrală din Almatî

1 săptămână in urmă 11

Forţele de ordine kazahe au avertizat manifestanţii adunaţi în Piaţa Republicii din Almatî să se disperseze, după care au deschis focul; conform relatărilor martorilor, există răniţi şi dinspre piaţă se aud împuşcături şi explozii puternice, transmite agenţia rusă TASS. ''Toată lumea să părăsească piaţa, vom deschide focul!'', le-a comunicat armata prin megafoane demonstranţilor. Potrivit corespondentului agenţiei TASS, după acest anunţ s-a deschis focul. ''Fugim! Dinspre piaţă se aud explozii foarte puternice'', a spus un martor corespondentului TASS, citat de agenţia EFE. ''Cu siguranţă sunt răniţi. Nu putem spune câţi morţi sunt, este imposibil să te apropii acolo'', spune un alt martor, adăugând că ''focurile de armă durează de 15 minute''. ''Trag asupra celor care au venit în piaţă cu armele în mâini, trag asupra vehiculelor'', continuă acelaşi martor. În acest timp, administraţia din Almatî, capitala economică a Kazahstanului, a anunţat că ''un grup de terorişti a fost anihilat în apropierea sediului poliţiei districtului Almalî din Almatî'', în cadrul operaţiunilor poliţiei de recuperare a controlului asupra oraşului. Autorităţile kazahe au mai anunţat că în acest oraş şi în alte regiuni ale ţării continuă să acţioneze ''bande de tâlhari care distrug bănci, cafenele, restaurante, magazine şi mari centre comerciale''. Manifestaţiile au început pe 2 ianuarie în oraşele Zhanaozen şi Aktau după creşterea preţului gazelor lichefiate, principalul combustibil auto folosit în Kazahstan, apoi s-au extins marţi şi miercuri în alte oraşe şi au degenerat în violenţe cu acte de vandalism, ocuparea unor clădiri oficiale, ale mass-media şi aeroportului din Almatî, controlul asupra acestuia din urmă fiind între timp recăpătat de autorităţi. Internetul este tăiat în întreaga ţară, iar amploarea violenţelor este imposibil de verificat. La solicitarea preşedintelui kazah Kasîm-Jomart Tokaev, Rusia a trimis paraşutişti în Kazahstan, în cadrul unei forţe comune de menţinere a păcii a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC). MAE de la Moscova a transmis joi că Rusia se află în contact cu Kazahstanul şi cu celelalte state din OTSC pentru coordonarea ''paşilor efectivi'' în susţinerea armatei kazahe care desfăşoară o ''operaţiune antiteroristă'' împotriva participanţilor la aceste revolte, considerate de Moscova ''o tentativă inspirată din exterior de a submina securitatea şi integritatea statului prin forţă, folosind formaţiuni armate organizate şi instruite''.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)   Citiţi şi:   VIDEO Revolte în Kazahstan: Circa 2.000 de arestări la Almatî; Paraşutiştii ruşi trimişi în Kazahstan şi-au început misiunea   Kazahstan: Rusia îndeamnă la 'dialog' şi se opune 'revoltelor de stradă'   VIDEO Manifestaţii în Kazahstan: Mai mulţi protestatari au pătruns în principala clădire administrativă din Almatî   Manifestaţii în Kazahstan: Preşedintele a acceptat demisia guvernului şi peste 200 de persoane au fost arestate   VIDEO Kazahstan: Gaze lacrimogene folosite de poliţie pentru a împrăştia o manifestaţie (AFP)   Proteste în Kazahstan după decizia guvernului de a ridica plafonul preţurilor GPL
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă