RETRO GSP. 52 de ani de la Anglia - România 1-1 » Și de la debutul celui care a refuzat Dinamo, Steaua și Rapid pentru a nu-și trăda unica dragoste

1 lună in urmă 10

În ciuda valorii extraordinare a adversarului, Angelo Niculescu a avut curajul de a alinia pe iarba legendarului stadion o formulă de echipă cu mulți tineri. Unul dintre ei, Dan Anca, abia împlinise 22 de ani și se afla la cel dintâi joc în națională!

NOTA 7 DIN PARTEA LUI ANGELO

E adevărat, fotbalistul Universității Cluj a fost titularizat în linia de mijloc doar pentru că experimentatul Vasile Gergely se accidentase grav cu puține zile înaintea confruntării. Totuși, emoțiile debutului și întâlnirea cu celebrii frați Bobby și Jackie Charlton, Hurst sau Ball nu l-au copleșit pe Anca.

A evoluat atât de convingător încât l-a determinat pe selecționer să-i acorde nota 7 într-o caracterizare ulterioară publicată în "Sportul": "Dan merită felicitări. S-a străduit, a reușit să fie la înălțime, luptând din greu cu tracul inerent unui debut. Și-a dat drumul la joc cu mai mult curaj în repriza a doua, când a participat și la finalizare".

AL DOILEA MECI, DUPĂ DOI ANI

În ciuda prestației promițătoare de la Londra și a faptului că devenise un lider în trupa "șepcilor roșii", Anca a fost "uitat" de Angelo în următorii aproape doi ani! A doua selecție a venit abia în decembrie 1970, pentru un alt amical de lux, 0-2 cu Olanda, la Amsterdam.

În total, în dreptul ardeleanului s-au strâns 7 apariții sub tricolor. Folclorul fotbalului susține că ar fi meritat să aibă mult mai multe, dar Dan a făcut "greșeala" de a nu trăda niciodată Universitatea clujeană.

DINAMO L-A CURTAT CEL MAI DES

Tot prin peluze s-a șoptit că, la o convocare, cineva i-a sugerat să accepte un transfer la un club mare din București, de unde ar fi fost chemat mult mai ușor la prima reprezentativă. Oportunități a avut destule, Dinamo fiind cea mai insistentă la începutul anilor '70.

Anca însă a preferat să continue la U. Singura formație pentru care a jucat, vreme de 16 sezoane. Mai exact, din 8 noiembrie '64 până în 11 noiembrie '79. Fidelitatea nu l-a costat numai câteva meciuri la națională. Ci i-a pricinuit și un final de viață în anonimat și în lipsuri de tot felul.

A MURIT UITAT DE TOȚI

Pentru că deși a ajutat clubul ori de câte ori a fost nevoie, din toate funcțiile posibile, niciodată nu s-a pricopsit. Când "șepcile" o duceau bine, el era mereu uitat. S-a stins în octombrie 2005, în Turda natală. Avea doar 58 de ani. Aproape nu i-au fost decât soția, Floarea, și țigările la care n-a putut renunța nici pe patul de moarte. Ba nu, mai era ceva. Un fular alb-negru. Culorile în care și-a trăit viața și pe care nu le-a trădat niciodată.

Anglia - România 1-1 (1-0), 15 ianuarie 1969, Londra

Au marcat: J. Charlton (27') / Dumitrache (74'-pen)

Anglia: Banks - Wright, J. Charlton, Hunter, McNabb - Stiles, B. Charlton - Ball, Radford, Hunt, Hurst. 
Selecționer: Alfred Ramsey

România: Gornea (UTA) - L. Sătmăreanu (Steaua), Boc (Dinamo), C. Dinu (Dinamo), Deleanu (Poli Iași) - D. Anca (U Cluj), R. Nunweiller (Dinamo) - Dembrovszki (SC Bacău), Domide (UTA), Dumitrache (Dinamo), M. Lucescu (Dinamo). 
Selecționer: Angelo Niculescu

Stadion: Wembley. Spectatori: 80.000

Adam a pățit-o și mai rău

Anca nu e singurul fotbalist de la Cluj care a strâns puține selecții, deși specialiștii vremii susțin că ar fi meritat mai multe. Un caz mai sonor l-a reprezentat Mihai Adam. Golgheter al primei divizii în trei rânduri, de două ori cu U și o dată cu CFR, atacantul decedat în 2015 n-a jucat niciodată în națională! "În campionatul 1968-1969, am câștigat ambele dueluri cu Dinamo, 5-0 la Cluj și 4-2 la București. În aceste două meciuri, Adam a dat șapte goluri. Șapte! Nici măcar după o asemenea ispravă n-a fost convocat", rememora Anca nedreptatea care i s-a făcut fostului coechipier.

Afectat de moartea fiului

Prietenii lui Dan mărturisesc că acesta s-a schimbat dramatic la finalul anilor '80. Atunci, singurul copil al familiei Anca, Răzvan, s-a prăpădit la o vârstă fragedă. "Oricât s-a străduit, n-a izbutit cu adevărat să treacă peste această nenorocire. Poate că asta i-a grăbit și lui sfârșitul", povestesc cei care l-au cunoscut bine pe Dan Anca.

1 trofeua cucerit Dan cu U Cluj: Cupa României, în 1965

318 partideși 25 goluri are Anca în Divizia A. Mai are 109 meciuri și 15 reușite în "B"

Dan era un om extraordinar de bun. Evita scandalurile, nu se certa cu nimeni. Toată lumea îl iubea. Mai rar un așa caracter!
- Rică Răducanu

Am jucat și stoper, și fundaș stânga, și pe orice post era nevoie la mijloc. Eram disperat să fiu mereu pe teren. Pentru mine, și antrenamentele erau o plăcere. Cum să nu fie, când veneau trei-patru mii de oameni și la ședințele de pregătire?!
- Dan Anca

Unii mi-au zis că am greșit că n-am acceptat anumite provocări în carieră, însă eu nu regret nimic din ce am făcut în viață. Inima mea a bătut mereu pentru U!
- Dan Anca

CITEȘTE ȘI ALTE EPISOADE DIN RETRO GSP

RETRO GSP. Singurul antrenor care i-a pregătit pe Dobrin și pe Hagi împlinește 85 de ani: „Diferența între ei a fost făcută de...”RETRO GSP. 91 de ani de la nașterea celui mai cinstit și mai ghinionist jucător din istorie

Detaliul care s-a văzut în pozele cu Adelina Pestrițu în costum de baie. A fost dur criticată. „E mai mare decât capul ei„

Libertatea

Playtech: Ianis Hagi i-a dat o 'palmă' lui Steven Gerrard! ULUITOR: scoțienii au făcut anunțul de ultimă oră
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă