Restricții noi şi curse anulate din cauza mutației virusului SARS-COV-2

2 luni in urmă 18

Toţi românii care se mai întorc, astăzi, din Marea Britanie în România vor intra două săptămâni în carantină. Ratează astfel şi Crăciunul şi Anul Nou pe care doreau să le petreacă alături de familie. Iar de la ora 19.00, toate cursele spre sau dinspre Regatul Unit se suspendă.

numeroase ţări din Europa dar şi de pe alte continente au suspendat legăturile aeriene cu Marea Britanie. Germania, Italia, Bulgaria dar şi Canada şi Israelul se numără printre ele.

Aceeaşi măsură a fost luată de mai multe state europene care încearcă să limiteze răspândirea variantei cu mutaţie a coronavirusului care a apărut în Marea Britanie. Şi care este mult mai contagioasă.

Sute de români stabiliţi în Marea Britanie au aterizat, noaptea trecută, pe aeroportul Henri Coandă. Voiau să îşi petreacă sărbătorile în sânul familiei, dar au aflat că vor intra direct în carantină. Măsura a fost luată pentru ca noua formă de COVID care se răspândeşte acum în Marea Britanie să nu ajungă şi în ţara noastră.

De la miezul nopţii, românii care se întorc din Marea Britanie sunt obligaţi să îşi petreacă sărbătorile de iarnă în carantină pentru două săptămâni. În schimb, de astăzi de la ora 19 se suspenda zborurile spre şi dinspre Marea Britanie.

Au scăpat, însă, de carantină, românii care au aterizat, ieri, înainte de miezul nopţii.

La fel ca România, numeroase ţări din Europa dar şi de pe alte continente au suspendat legăturile aeriene cu Marea Britanie. Germania, Italia, Bulgaria dar şi Canada şi Israelul se numără printre ele. Franţa, Belgia, Irlanda şi Olanda au oprit, de asemenea, cursele de feribot din Regatul Unit. A încetat şi circulaţia trenurilor Eurostar prin tunelul pe sub canalul Mânecii.

Gbriel Attal, purtător de cuvânt guvernul francez: Am decis să suspendăm, de la miezul nopţii, toate legăturile de transport de persoane cu Regatul Unit.

Noua varietate a virusului a fost identificată deja în Italia, Olanda şi Danemarca, dar şi în Australia. O comisie de experţi a Uniunii Europene se întruneşte astăzi pentru a examina situaţia.

Hugo de Jonge, Ministrul Sănătăţii Olanda: Ştim că există cel puţin un caz în Olanda şi încercăm să-i găsim pe toţi cei care au fost în contact cu acea persoană.

Pe aeroporturile din Londra s-a înregistrat un val de cereri de bilete pentru ultimele avioane ce urmau să plece spre oraşele est-europene, inclusiv Bucureşti. Unii călători doreau să se îmbarce în aceste curse pentru a ajunge apoi, pe o cale ocolită, în ţări occidentale pentru care nu mai existau legături directe.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

social observator13 curse anulate zboruri virus mutatie covid-19
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă