Restricţii dure în China. 11 milioane de locuitori intră în carantină, după depistarea a 120 de cazuri noi de Covid-19

1 lună in urmă 1

Restricţii dure în China, care impune lockdown în oraşul Shijiazhuang din nordul ţării, după ce peste 100 de cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate. Aproximativ 11 milioane de locuitori sunt afectaţi de restricţii, care includ interdicţia de a părăsi oraşul, precum şi închiderea şcolilor, scrie Mediafax.

Potrivit BBC, au fost înfiinţate peste 5.000 centre de testare, astfel încât toţi rezidenţii să poată afla dacă sunt sau nu infectaţi cu noul coronavirus. În plus, cinci spitale din Shijiazhuang au fost repartizate exclusiv pacienţilor bolnavi de COVID-19, pe lângă cele trei deja existente, a anunţat viceprimarul oraşului, Meng Xianghong.

Raportările recente din China indică cele mai ridicate numere din ultimele cinci luni. Ţara reuşise să limiteze focarele de COVID-19 prin măsuri dure, implementate rapid. De asemenea, testarea în masă a fost aplicată chiar şi la apariţia unor grupuri restrânse de cazuri.

Restricţii dure, după depistarea a 120 de cazuri de Covid-19

Provincia chineză Hebei a confirmat joi 120 cazuri de COVID-19, din care 119 au fost identificate în oraşul Shijiazhuang. În restul ţării au fost raportate alte 22 îmbolnăviri.

Mai sunt câteva săptămâni până la Anul Nou Chinezesc, moment în care locuitorii ţării asiatice călătoresc masiv pentru a petrece vacanţa alături de familie. Dar oamenii din cartierul Gaocheng al oraşului Shijiazhuang nu vor putea părăsi perimetrul desemnat de autorităţi. Alţi rezidenţi au interdicţia de a părăsi oraşul. De altfel, multe curse de autobuz şi zboruri au fost anulate şi chiar şi serviciile poştale au fost suspendate timp de trei zile.

Conducerea locală a fost pedepsită pentru „neglijenţă”, scrie cotidianul de stat China Daily. „Localităţile ar trebui să identifice, raporteze, izoleze şi trateze cazurile cât mai devreme posibil, astfel încât să prevină transmisia”, spune Wu Hao, oficial din domeniul Sănătăţii.

Nu este prima dată când China închide un oraş ca răspuns la un focar COVID-19. În octombrie, nouă milioane de locuitori din Qingdao au fost testaţi în cinci zile după confirmarea câtorva cazuri noi într-un spital. În aceeaşi lună, autorităţile din Kashgar, Xinjiang, au testat aproximativ 4,7 milioane de oameni în urma apariţiei unui grup de infecţii.

Virusul SARS-CoV-2 a fost detectat pentru prima dată în oraşul Wuhan, la sfârşitul anului 2019, înainte de a se răspândi la nivel global.

Citeşte şi: Alertă în Franţa: au fost descoperite două posibile focare ale tulpinii britanice de coronavirus

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă