Reprezentantul special al guvernului pentru combaterea antisemitismului: Primarul și prefectul din Constanța m-au asigurat de punerea în mișcare rapidă a procedurii de schimbare a numelui străzii Ion Antonescu

2 luni in urmă 2

Alexandru Muraru, deputat PNL și reprezentant special al guvernului pentru promovarea politicilor memoriei, combaterea antisemitismului și xenofobiei, anunță într-un comunicat că va monitoriza și sprijini autoritățile locale pentru a schimba rapid denumirile străzilor care poartă numele unor persoane condamnate pentru crime de război, genocid sau crime împotriva umanității.

El arată că a discutat cu autoritățile din Constanța despre schimbarea numelui străzii Ion Antonescu, iar primarul și prefectul au anunțat că vor începe rapid demersurile legale. ”Niciun alt motiv birocratic nu va stă în picioare pentru a întârzia o decizie administrativă în acest sens”, spune Muraru.

Comunicatul integral:

Am luat act de materialele din mass-media care atrăgeau atenția asupra încălcării legislației în vigoare cu privire la menținerea denumirii unor străzi din mai multe localități ale României, care promovează persoane condamnate pentru crime de război, genocid sau crime împotriva umanității.

În același timp, polemica privind redenumirea străzii din municipiul Constanța ne arată că e nevoie permanentă de implicare, de monitorizare și de acțiune!

Am avut în aceste zile discuții cu toți factorii implicați, autorități locale și centrale, inclusiv reprezentanți diplomatici în ceea ce privește urgentarea și demararea imediată a schimbarea denumirii străzii. Atât primarul municipiului Constanța, dl. Virgil Chițac, cât și prefectul județului, dl Silviu-Iulian Coșa (care are în coordonare comisia care avizează schimbarea denumirilor de străzi) m-au asigurat de punerea în mișcare cu celeritate a procedurii de schimbare a numelui respectivei străzi. Fac precizarea că niciun alt motiv birocratic nu va stă în picioare pentru a întârzia o decizie administrativă în acest sens.

Legislația în materie în vigoare este foarte clară: Art. 9, alin. (1), al Legii nr. 217 din 23 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002, interzice menținerea acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității şi de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, piețe, parcuri sau altor locuri public.

Denumirea străzii din municipiul Constanța a fost dată în trecut și menținută inclusiv după anul 2002, când legislația a interzis acest lucru, ceea ce demonstrează încălcarea repetată și continuă a legii de către toate administrațiile de până în prezent în materia cultului sau acțiunilor care promovează persoane condamnate pentru crime de război, genocid sau crime împotriva umanității.

Recent, inclusiv o rezoluție a Parlamentului European a atras atenția că astfel de cazuri reprezintă o utilizare a simbolurilor care glorifică regimuri totalitare, ceea ce „deschide calea către denaturarea faptelor istorice cu privire la consecințele celui de-al Doilea război Mondial și către propagarea sistemului politic totalitar”.

Fac precizarea că invocarea unor așa-zise dezbateri care să evalueze rolul politic și/sau istoric al unor persoane condamnate pentru crime de război și crime împotriva umanității, care să genereze eventual o decizie/și/sau soluție, nu este permisă! Schimbarea denumirilor unor străzi care încalcă legislația în vigoare nu este negociabilă!

Sunt la curent cu identificarea unor cazuri similare, în alte localități, și monitorizez permanent situația, alături de alte instituții implicate, astfel încât legislația să fie aplicată cu celeritate.

Voi monitoriza și sprijini autoritățile locale în a schimba rapid denumirile unor străzi care poartă numele unor persoane condamnate pentru crime de război, genocid sau crime împotriva umanității.

Foto: Ion Antonescu, alături de Adolf Hitler (Captură video)

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă