Reprezentantul firmei care răspunde de ventilatoare a refuzat să intre în TIR-ul ATI și a plecat din spital

3 săptămâni in urmă 34

Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor din TIR-ul care s-a defectat azi la „Victor Babeș” a venit la spital, dar a refuzat să intre în unitatea mobilă de teama infectării, deși medicii i-au oferit echipament complet de protecţie, precizează DSU, într-un comunicat. Potrivit Digi 24, angajatul respectiv se află acum în TIR, cu poliția.

Trei pacienți au murit, iar alți cinci au transferați în alte unități medicale din București, după ce a apărut o defecţiune la instalaţia de oxigen a unităţii mobile ATI  de la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti.

Personalul medical de la Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă de la Spitalul Victor Babeș din Capitală a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor din container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune. Prezent la fața locului a fost și reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor.

„Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile”, se arată în comunicatul transmis de DSU.

În aceste momente, bărbatul a revenit în TIR-ul ATI, alături de polițiști, potrivit Digi 24.

„Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului”, mai transmis autoritățile.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă