Reprezentanții Spitalului Victor Babeș, despre tragedia care a luat trei vieți: Personalul medical a făcut tot ce s-a putut pentru a salva pacienții

1 lună in urmă 51

Spitalul Victor Babeș din Bucureşti anunţă, luni seară, că problemele de la unitatea mobilă ATI au apărut în jurul orei 17.00, iar personalul medical şi cel auxiliar au făcut tot posibilul pentru a salva pacienţii. Din păcate, trei dintre aceştia nu au putut fi salvaţi. Cauzele decesului fac obiectul unei anchete, au mai precizat reprezentanţii spitalului, iar întreg personalul va coopera în cadrul anchetei.

”În această seară, în jurul orei 17:00, la Unitatea mobilă de Terapie intensivă amplasată de DSU în curtea Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” – operaţională începând cu data de 10.09.2020 – a avut loc o avarie ale cărei cauze sunt investigate în acest moment. Din păcate, în ciuda eforturilor personalului medical, în urma acestui eveniment nefericit au decedat trei dintre cei opt pacienţi bolnavi de COVID-19 internaţi în Unitatea mobilă de Terapie intensivă”, a transmis, luni seară, Spitalul Victor Babeş, printr-un comunicat de presă.

Patru pacienţi au fost transferaţi în siguranţă la alte spitale, iar unul a fost relocat în secţia principală de Terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeș”.

”În prezent, la faţa locului se desfăşoară ancheta organelor abilitate în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor producerii tragediei, iar personalul medical şi cel auxiliar din cadrul unităţii sanitare acordă întregul lor sprijin pentru aflarea adevărului. Vom continua să informăm opinia publică în mod transparent privind evoluţia situaţiei, pe măsură ce amănunte suplimentare vor fi disponibile. Conducerea şi întreg personalul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” transmit cele mai sincere condoleanţe şi sunt alături de familiile celor decedaţi în acest tragic eveniment”, a mai transmis unitatea medicală.

Ministerul Sănătăţii a informat despre situaţia de la Spitalul Victor Babeş abia după ora 20.30.

Raed Arafat: „S-a întâmplat ce nu a dorit nimeni să se întâmple”

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, confirmă faptul că autorităţile nu au spus nimic timp de trei ore de la tragedia de la unitatea mobilă de terapie intensivă de la Spitalul „Victor Babeș”.

„Vreau să sublinez clar că ce spun acum poate să fie modifcat în baza datelor care apar în anchetă. Comunic cu rezervă, pentru că situaţia este sub anchetă.

Ventilatoarele, care sunt de fabricaţie americană, când de deăşeşte 6 bari intră în sistem de autoprotecţie şi se opresc, altfel se distruge întregul sistem. Asta se pare că s-a întâ mplat astăzi.

Colegii au intervenit să salveze pacienţii, nu erau toţi intubaţi. Era un reprezentant al firmei care întreţinere ventilatoarele când s-a întâmplat această situaţie, dar nu a dorit să intre în TIR. A preferat să rămână afară şi să dea numite indicaţii colegilor din interior.

S-a întâmplat ce nu a dorit nimeni să se întâmple. În jurul orei 16.25 ar fi crescut presiunea brusc peste 6 bari. Personal am aflat după orele 17.

Presiunea a putut să fie controlată. De ce a fost această creștere urmează să fie elucidat. Instalația de oxigen până la TIR se face de o firmă autorizată, contractată de spital. Nu a fost nimic improvizat, totul a fost făcut corect. Acest TIR a funcționat luni de zile în Argeș. A funcționat de sâmbătă fără probleme. Să vedem dacă e o greșeală umană, dacă e o chestiune tehnică. Există o anchetă și să vedem cu ce va ieși din ea”, a declarat Arafat într-o conferinţă de presă.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă