REPORTAJ. Cine sunt cei care îi ajută pe migranții de pe străzile Timișoarei. „Vreți să ne rugăm acum? Voi în limba voastră, noi în limba noastră”

2 luni in urmă 3

Le e atât de frică în țara lor, încât preferă să traverseze teritorii necunoscute, trasee maritime riscante și să treacă ilegal frontiere, la dispoziția unor polițiști din ordinele cărora nu înțeleg niciun cuvânt. Sunt copii și tineri din Irak și Afganistan. În fiecare zi, mai bine de 100 dintre ei trec granița României și mulți ajung în Timișoara, poarta spre Occident. Când rămân în menghinele granițelor, sunt prinși și întorși, pe Bega îi așteaptă oameni care îi ajută cu strictul necesar și cu gesturile civilizației, ca să nu fie singuri.

Pe o stradă din Timișoara, la final de februarie, câteva zeci de migranți așteaptă în liniște, sprijiniți de un gard să își primească prânzul: un sendviș, un croissant și un suc. Cei mai mulți sunt adolescenți și tineri din Afganistan. 

<strong>Au reușit să intre în România trecând frontiera ilegal și au solicitat azil, însă văd țara doar ca un punct de tranzit. Își doresc să ajungă în vestul Europei. </strong>

„Salut! Trebuie să mai așteptăm un pic, ok? Suntem mereu întârziați”, le spune Flavius Ilioni-Loga, coordonatorul ONG-ului LOGS – Grup de Inițiative Sociale. „Cum sunteți, ați mai avut ceva probleme?”

Au ajuns să doarmă pe străzi

De aproape trei luni, bărbatul, de profesie lucrător social, e în priză să le asigure migranților hrană. Coordonează voluntari care gătesc, ia legătura cu firme private, încearcă să găsească un spațiu unde să amenajeze un centru de zi, ca să nu le mai dea mâncarea în stradă. 

REPORTAJ. Cine sunt cei care îi ajută pe migranții de pe străzile Timișoarei. „Vreți să ne rugăm acum? Voi în limba voastră, noi în limba noastră”Flavius Ilioni-Loga se îngrijește ca migranții din Timișoara să aibă ce mânca

La final de noiembrie, după ce Serbia intrase pe lista țărilor galbene, autoritățile nu au știut ce să facă cu migranții care au intrat în România din Serbia: unde să îi carantineze și cine e responsabil de asta. Așa că solicitanții de azil au dormit pe stradă. LOGS a semnalat situația lor și a început să îi ajute cu pături, cu mâncare, cu ceaiuri calde.

„Pot să mă fac manager culinar”, zice Ilioni-Loga râzând. În afară de hrană, îi consiliază pe solicitanții de azil, îi duce la spital dacă au probleme de sănătate, atrage atenția asupra abuzurilor la adresa lor. Mai mulți migranți au acuzat violențe ale polițiștilor de frontieră, dar și ale Poliției Locale din Timișoara.

Un puști din Afganistan pe care l-am întâlnit în Gara de Nord și care nu știa engleză ne-a arătat că are 15 ani, ridicând de trei ori degetele de la o mână, iar apoi ne-a arătat o poză cu Flavius pe telefonul lui. Acesta era reperul lui în Timișoara. 

Ajutoarele umile ale poveștilor de viață

Anul trecut, s-au înregistrat 6.158 de cereri de acordare a unei forme de protecție internaționale în România, în creștere cu 137% față de aceeași perioadă a anului 2019, conform Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI). Cele mai multe cereri au fost de la migranți din Afganistan (2.348), urmate de Siria (1.459) și Irak (416). 

În trecerea lor prin România, solicitanții de azil intră în contact cu instituțiile de forță ale statului, dar și cu cele ale administrației locale, într-un traseu instituțional complicat, dar cu multe goluri – inclusiv privind satisfacerea unor nevoi de bază, ca hrana sau adăpostul. 

Golurile din traseul instituțional sunt umplute de câteva ONG-uri, biserici neoprotestante din Timișoara și persoane care s-au mobilizat să ajute. Sunt ca ajutoarele modeste din basme, fără de care personajele nu ar reuși să treacă de diferite încercări. Pentru migranți, principala încercare e supraviețuirea. Cu cât statul e mai absent sau reprezentat doar prin refuz cu atât mai importante devin ajutoarele. 

REPORTAJ. Cine sunt cei care îi ajută pe migranții de pe străzile Timișoarei. „Vreți să ne rugăm acum? Voi în limba voastră, noi în limba noastră”Flavius discută cu un băiat care s-a accidentat și nu mai poate umbla. „Dacă vrei să mergi la spital, scrie-mi pe WhatsApp și te duc. No problem, no police.”

„Dacă tot gătesc, hai să gătesc mai mult”

Unul dintre „ajutoare” e doamna Luci din comuna Şag, de lângă Timişoara. Aceasta găteşte în fiecare săptămână pentru migranți. Femeia are o familie mare, cinci băieți şi două fete, una dintre ele adoptată, plus o mulțime de nepoți. Mai are două fetițe în plasament.  

În timpul stării de urgență din primăvara anului trecut, Luci a început să gătească pentru familiile din comună care nu aveau ce să mănânce. „Cum făceam multă mâncare, am zis că pot face 2-3 meniuri în plus. Dacă tot gătesc, hai să gătesc mai mult.”

Așa a început. S-a implicat apoi în proiecte de voluntariat. Recent, cineva a întrebat-o Nu vrei să gătești pentru refugiați? Cele 2-3 porții s-au înmulțit, ca-n basme. 

În ultima săptămână din februarie, femeia a pregătit pentru migranți 100 de porții de paste cu mozzarella, pulpe la cuptor şi gogoşi. „Toata ziua am stat la oale”, spune Luci râzând. 

REPORTAJ. Cine sunt cei care îi ajută pe migranții de pe străzile Timișoarei. „Vreți să ne rugăm acum? Voi în limba voastră, noi în limba noastră”Doamna Luci din Șag gătește pentru migranții de pe străzile Timișoarei în fiecare săptămână.

Îi ajut pe ai mei, îi ajut și pe ei”, explică femeia. „Ce vină au ei că au plecat de acasă? Cui îi place să plece de acasă? Mă pun în situația aia, să fii mamă, să îți vezi copiii plecați.

Doamna Luci:

„Astea sunt lucruri pe care le faci și le primești. Eu știu din experiența vieții mele. Dai, primești. Așa e roata, se învârte”, adaugă Luci. 

„Nu sunt agresivi, dar trebuie să servim și interesul cetățeanului nostru”

Teoretic, cererile pentru azil ale migranților ar trebui să fie procesate în 30 zile. În practică, poate să dureze și un an. În perioada asta, migranții sunt cazați la unul dintre cele șase centre pentru solicitanții de azil din întreaga țară, administrate de IGI, unde li se emite un document temporar de identitate. Acestea sunt în București, Galați, Șomcuta Mare, Rădăuți, Timișoara și Giurgiu. Centrele sunt în regim deschis, iar solicitanții de azil nu sunt obligați să stea acolo. 

Migranții nu vor însă să aștepte într-un centru ca cel din Rădăuți sau din Giurgiu pentru că de acolo nu pot trece frontiera spre Vest. Ca solicitanți de azil, au libertate de mișcare prin țară. 

<strong>Așa că se întorc în Timișoara. De aici, pot să încerce un „joc nou”, așa cum spun ei, adică să treacă frontiera spre Ungaria. </strong>

Câțiva dintre puștii pe care i-am întâlnit în Timișoara erau cazați într-un hostel. Cei mai mulți însă nu aveau bani pentru asta și dormeau în diferite clădiri abandonate din oraș. 

REPORTAJ. Cine sunt cei care îi ajută pe migranții de pe străzile Timișoarei. „Vreți să ne rugăm acum? Voi în limba voastră, noi în limba noastră”Una dintre locațiile în care dormeau câțiva adolescenți din Afganistan, în drumul lor spre Vest

Timișoara a ajuns să aibă câteva sute de solicitanți de azil care stau pe străzi.

Migrantul vs contribuabilul

„Vin de la toate centrele aici, perturbă și viața cotidiană a cetățeanului. Tot mai multe sesizări și reclamații”, spune pentru Libertatea Dumitru Domăşnean-Urechiatu, șeful Poliției Locale din Timișoara. 

Adaugă apoi că solicitanții de azil nu sunt agresivi, nu au fost sesizate astfel de probleme, „sunt docili și imediat se conformează”, dar „trebuie să servim și interesul cetățeanului nostru, contribuabilul.”

În 2019, Poliția Locală a „depistat” 11 migranți, în 2020, 98 de migranți, iar în 2021, 143 de migranți, conform unei statistici puse la dispoziție de către Poliția Locală din Timișoara.

Umanitate & fermitate

Bogdan Marta, consilierul pe comunicare al primarului Dominic Fritz, spune pentru Libertatea că primăria nu poate interveni mai mult decât o face deja în lipsa unui cadru legal. 

Autoritățile locale din Timișoara au cerut Guvernului să găsească o soluție astfel încât migranții să rămână în centrele în care sunt alocați. „Nu cu forța. Pur și simplu să se găsească o modalitate ca ei să rămână acolo, să nu se întoarcă în Timișoara, Arad sau alt oraș, că poate mâine e Oradea locul unde își găsesc călăuzele”, adaugă Marta. 

„Nu putem legal să îi cazăm (pe cei care se află pe stradă, n.r.), nu putem legal să le oferim hrană. Nu există nicio bază legală. Ei nu sunt asistați social ai Timișoarei”, precizează consilierul.

Noi vrem să fie tratați cu umanitate, dar și cu fermitate, să nu le mai lăsăm niște portițe pe care ei să le exploateze

Bogdan Marta, consilierul primarului Timișoarei: REPORTAJ. Cine sunt cei care îi ajută pe migranții de pe străzile Timișoarei. „Vreți să ne rugăm acum? Voi în limba voastră, noi în limba noastră”Câțiva migranți ies de la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanților de Azil – Timișoara. Centrele sunt în regim deschis, dar dacă lipsesc mai mult de trei zile, pierd dreptul de a sta acolo.

„Băieții bogați stau în hostel, cei săraci, pe stradă”

Printre cei care-și așteaptă sendvișul și sucul de la ora 14, e și Ataur, un puști de 18 ani din Afganistan. E înalt, poartă un palton negru, elegant, pe care l-a primit de la Biserica Betel din Timișoara, și vorbește foarte calm. Pentru că știe mai bine engleză decât alți puști, ajută cu traducerea.

El spune că tatăl, șofer de taxi în Afganistan, a murit într-un accident în urmă cu câțiva ani. Ataur, mama și sora lui au locuit la granița dintre Afganistan și Pakistan. Acum un an, băiatul a decis să plece spre Europa. Nu a avut bani să apeleze la călăuze, așa că a luat-o pe jos. Are un cont de Tik Tok unde postează filmulețe din călătoria lui și ale altor migranți.

REPORTAJ. Cine sunt cei care îi ajută pe migranții de pe străzile Timișoarei. „Vreți să ne rugăm acum? Voi în limba voastră, noi în limba noastră”Ataur a plecat din Afganistan acum un an.

A fost cazat la centrul pentru solicitanții de azil din Rădăuți, dar în urmă cu două săptămâni a venit în Timișoara. Doarme prin case părăsite. „Băieții bogați stau în hostel, cei săraci stau pe stradă”, zice Ataur.

„La prima încercare de a trece granița dintre Serbia și România, m-au prins și m-au deportat în Serbia. Polițiștii români au fost ok în general. Comportamentul polițiștilor bulgari a fost mult mai rău. Mi-au zis că mă omoară. Ok, omoară-mă, dar situația în țara noastră nu va deveni mai bună. Nu avem altă șansă”, povestește adolescentul.

REPORTAJ. Cine sunt cei care îi ajută pe migranții de pe străzile Timișoarei. „Vreți să ne rugăm acum? Voi în limba voastră, noi în limba noastr㔄Am văzut oameni morți la granițe. Suntem norocoși că am ajuns în România. Din 100 de persoane, 2-3 reușesc aici. Restul sunt împinși înapoi”, spune tânărul.  

„Ce ușoară e viața aici!”

Ne plimbăm cu Ataur pe malul râului. „Ce ușoară e viața aici”, spune tânărul zâmbind. 

Se uită la oamenii care se dau cu caiacul, la cei care au ieșit pur și simplu la o plimbare, la oamenii care merg grăbiți. Nu fug de război, nu se ascund de poliție, nu sunt înfometați. Văzând orașul prin ochii lui, pentru câteva clipe, totul se vede într-o altă lumină. Mai blândă.

„Aici, la 17 ani, fetele arată foarte tinere. La noi, la 14, 15, 17 ani, fetele sunt deja îmbătrânite. Pentru că viața lor e mult mai grea. În Afganistan, fetele muncesc pe câmp, cară apă de departe, fac mâncare. Viața aici e foarte ușoară”, repetă tânărul.

REPORTAJ. Cine sunt cei care îi ajută pe migranții de pe străzile Timișoarei. „Vreți să ne rugăm acum? Voi în limba voastră, noi în limba noastră”Un solicitant de azil din Afganistan așteaptă pe malul Begăi. 

„Tineri flămânzi, hăituiți, bolnavi și murdari”

În jur de 100 de migranți se adună în fiecare seară pe partea cealaltă a râului, pe terenul de sport din fața Bisericii Betel, ca să primească o porție de mâncare și un ceai cald oferite de voluntarii din biserică. 

În decembrie, Ionică Olariu, unul dintre enoriași, a aflat că ar fi mai mulți migranți care stau pe străzile Timișoarei. 

„Chiar în seara în care am început acțiunea, poliția îi adunase. Erau vreo 53 pe care i-au dus la gară, nu știu dacă au plecat sau nu. După ce au plecat ei cu cei 53, imediat au mai ieșit încă vreo 20, 30. Practic la ora respectivă erau pe stradă vreo 80, 90 de tineri care erau flămânzi, erau hăituiți că nu știau ce fac lumea, poliția cu ei, erau dezbrăcați, bolnavi, murdari”, povestește bărbatul. 

REPORTAJ. Cine sunt cei care îi ajută pe migranții de pe străzile Timișoarei. „Vreți să ne rugăm acum? Voi în limba voastră, noi în limba noastră”

Voluntarii din biserică s-au organizat astfel încât să poată pregăti 100 de porții de mâncare zilnic. O parte gătesc, alții distribuie mâncarea. În afară de hrană, le oferă îmbrăcăminte și încălțăminte, dar și consultații medicale. 

„Avem un medic care vine cu câțiva studenți la medicină și îi tratează pentru că sunt foarte mulți cu probleme dermatologice. De la mizerie, unii au mai colectat o problemă de piele pe parcurs, au dat-o și la alții, le facem tratament în fiecare seară, trebuie să vină de 3-4 ori minimum. Avem un duș social construit aici cu ani în urmă. Și acum potrivește la fix”, explică Dănuț, administratorul bisericii. 

Bărbatul spune că s-a pus în locul lor. „Eu am un vecin cu care am copilărit. Prima dată când a ajuns în Italia prin ‘90 și un pic, au venit voluntarii și le-au adus sendvișuri și ceai cald. El a crezut că trebuie plătit și nu avea bani. Și i-au zis, stai liniștit, e gratis. În 20 și ceva de ani am ajuns să facem și noi asta. Eu mă bucur că i-am putut ajuta. E un har.”

REPORTAJ. Cine sunt cei care îi ajută pe migranții de pe străzile Timișoarei. „Vreți să ne rugăm acum? Voi în limba voastră, noi în limba noastră”Masa de seară e oferită de Biserica Betel din Timișoara

„Ne rugăm pentru voi”

Și în seara asta de 25 februarie, adolescenții sunt întâmpinați de Ionică Olariu. „Am vrut să vă salut pe toți. Cine e aici prima dată?”, îi întreabă bărbatul. Ataur, băiatul de 18 ani din Afganistan, traduce. 

Se ridică cinci-șase mâini. 

„Am vrut să vă zic că suntem voluntari și vrem să vă ajutăm pentru că sunteți într-o situație dificilă și vreau să vă ofer o masă caldă în seara asta. Discursul meu e scurt, că mulți ați fost și aseară. Aveți toți card?  Nu uitați, nu faceți gunoi. Tot ce aveți puneți în coș. E foarte important în România și în Europa e la fel. Nu uitați să zâmbiți. Seara trecută v-am învățat bună ziua. Când treceți pe lângă alții, dați bună ziua și zâmbiți să știe că sunteți oameni buni.

Nu uitați să spuneți Doamne, îți mulțumesc că mi-ai dat mâncare în seara asta, și rugați-vă pentru voi și familiile voastre. Noi ne rugăm pentru voi în fiecare zi. Vreți să ne rugăm acum? Voi în limba voastră, noi în limba noastră”.

IMG_5871Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă