Renault accelerează trecerea spre vehiculele electrice și vrea să devanseze obiectivul inițial, anul 2030. În paralel, Dacia rămâne exclusiv cu motoare termice

1 săptămână in urmă 33

Producătorul auto francez Renault va controla 80% din lanţul său valoric de vehicule electrice mult înainte de obiectivul său – anul 2030 – deoarece dezvoltă parteneriate în domeniul bateriilor, a motoarelor electrice şi a electronicii de putere, a afirmat joi directorul general Luca de Meo, citat de Agerpres.

În paralel însă, Dacia, brandul low-cost al Renault, va continua cu motoarele termice atât timp cât se poate şi să-i ajute pe şoferii reticenţi la trecerea la motoare electrice. Anunțul a fost făcut de afirmat directorul general al companiei, Denis Le Vot, care a spus că Dacia vrea să amâne trecerea la mașini exclusiv electrice până în 2035, când vor fi interzise motoarele pe combustibili fosili în Europa.

Costurile cu cercetarea şi dezvoltarea sunt prea ridicate pentru a acţiona individual, a explicat şeful Renault, făcând o paralelă cu modelul de afaceri al Apple, pe care l-a descris ca depinzând de o varietate de parteneriate când compania s-a lansat pe piaţa smartphone-urilor. „Reţetele noastre vechi nu mai sunt suficiente. Investiţiile masive necesare pentru electrificare nu sunt sustenabile. Vrem să co-investim, să co-dezvoltăm, să co-creăm”, a afirmat Luca de Meo la Stuttgart, Germania.

La începutul lunii mai, Renault a anunţat că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină. Planurile ar urma să fie prezentate în această toamnă.

În urmă cu trei ani, Renault controla doar 10% din lanţul valoric de vehicule electrice, iar acum cifra se ridică la 30% şi va atinge 80% mult înainte de finalul deceniului. Renault forjează parteneriate „în tot lanţul valoric de vehicule electrice”, a declarat şeful producătorului auto francez.

Partenerii de alianţă Nissan şi Mitsubishi nu au precizat încă dacă se vor implica în viitoarea divizie de vehicule electrice a Renault, potrivit Agerpres.

Citește și...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă