Renate Weber: Pandemia actuală înseamnă sfârșitul drepturilor omului / Alina Mungiu Pippidi: Mă îngrijorez în ce privește capacitatea Avocatului Poporului de a vedea adevărul și în alte cauze

2 săptămâni in urmă 8

O controversă s-a consumat în aceste zile în spațiul public. Un text publicat de Avocatul Poporului, Renate Weber a primit o replică dură de la publicista Alina Mungiu Pippidi. Webera a scris, între altele, că ”pandemia actuală înseamnă sfârșitul drepturilor omului” și a criticat ”controlul total pus în practică de guvernele considerate democratice”.

”Orice îndoială în legătură cu felul în care a început pandemia, orice întrebare privind gestionarea ei, orice punct de vedere contrar celui oficial, acceptat la nivel planetar prin OMS si la nivelul fiecărei țări prin vocile doar ale anumitor epidemiologi și preluate repede de guverne, au fost categoric interzise”, a mai scris Avocatul Poporului într-un text publicat pe 3 ianuarie pe cristoiublog.ro

Alina Mungiu Pippidi i-a replicat că este îngrijorată în ce privește ”capacitatea avocatului poporului de a vedea adevărul”. Pippidi argumentează de ce ” vaccinurile ARN sînt cea mai avansată formă a științei, cu care vom vindeca și cancere în cîțiva ani, și nu ceva de care să ne temem”.

”Dar știința nu ne ajută dacă nu avem o minimă înțelegere, respect și încredere în știință, dacă refuzul educației și igienei devin drepturi ale omului pe care trebuie să le apărăm. Nu există un drept la prostie și la ignoranță”, scrie Alina Mungiu Pippidi într-un text publicat pe 9 ianuarie pe site-ul România Curată.

Redăm mai jos două fragmente relevante din cele două texte:

Renate Weber: ”De ce cred că pandemia actuală înseamnă sfârșitul drepturilor omului, așa cum le-am cunoscut în ultimii 75 de ani? După cel de-al Doilea Război Mondial, legislația internațională de protecție a drepturilor omului la nivelul ONU, dar mai ales la nivel european și al Americilor de Nord și de Sud, a fost elaborată având în centrul ei omul ca ființă individuală. (…)

Dar, până acum, drepturile civile și politice rămăseseră drepturi individuale. Până acum. Pandemia ultimilor doi ani, de fapt metodele de combatere a acestei pandemii, au răsturnat complet acest raport. Si asta s-a întâmplat mai ales în țările care anterior susținuseră drepturile individuale ale omului. Nimic surprinzător în felul în care țări asiatice au dispus interzicerea tuturor activităților, carantinarea persoanelor infectate, controlul total, cu ajutorul tehnologiei, al locurilor în care o persoană a fost într-o anumită perioadă de timp, mai nou obligativitatea vaccinării.

Sunt țări în care controlul populației, în numele protecției colective, a funcționat mereu. Marea schimbare e a țărilor denumite generic occidentale sau democrații funcționale. Mă refer la întreaga Europă, la Statele Unite, la Canada, Australia, Noua Zeelandă. Pentru prima dată, după cel de-al Doilea Război Mondial, când drepturile civile și politice ale indivizilor au fost restrânse invocându-se protecția colectivităților de o manieră care afectează însăși esența drepturilor, aneantizându-le.

Controlul total pus în practică de guvernele considerate democratice schimbă pentru totdeauna soarta noastră și a drepturilor noastre. A început cu o cenzură feroce, manifestată în primul rând pe rețelele sociale, pentru că acolo ideile și informațiile se propagă cu mare viteză. Si a fost simplu de realizat având în vedere malversațiunile uriașe politice și economice în care Mark Zuckerberg, rețelele lui și cei din spatele lor sunt amestecați de ani de zile. Ușor de realizat, de asemenea, cu presa tradițională sau online, având în vedere dependența ei de fonduri tot mai greu de primit.

Orice îndoială în legătură cu felul în care a început pandemia, orice întrebare privind gestionarea ei, orice punct de vedere contrar celui oficial, acceptat la nivel planetar prin OMS si la nivelul fiecărei țări prin vocile doar ale anumitor epidemiologi și preluate repede de guverne, au fost categoric interzise.

Conturi de Facebook suspendate sau chiar eliminate, înregistrări șterse de pe internet, ostracizarea celor care au gândit diferit, chiar eliminarea lor socială și profesională. Cenzura s-a aplicat tuturor, medici, jurnaliști, activiști, politicieni sau oameni obișnuiți. Nu mă îndoiesc că guvernele însele au fost uluite de supușenia propriilor popoare, pe care le considerau libere, de felul în care s-au lăsat îngenuncheate și, mai ales, de felul în care oameni născuți și crescuți liberi s-au transformat în contestatari ai drepturilor celorlalți.

Si tocmai asta e marea problema, nu doar atitudinea guvernelor, care au invocat și invocă nevoia de a apăra sănătatea publică, ceea ce e de înțeles, între niște limite. Problema e a oamenilor născuți și crescuți în lumea drepturilor și libertăților individuale, pe care le-au considerat ceva firesc, dar la care au renunțat extrem de ușor în numele protecției colectivităților cărora doar ei le aparțin.

De aici mai departe nu prea văd cale de întoarcere la drepturile omului, așa cum le știam. Câtă vreme state democratice vor să impună, în ropotele de aplauze ale majorității, obligativitatea unui vaccin ca modalitate de combatere a unei pandemii despre care tot nu se știe mare lucru, cum nu se știe nici despre vaccin, este evident ca drepturile colective vor avea întâietate asupra celor individuale.

Nu pot să nu remarc, cu tristețe, felul insidios în care s-a ajuns aici: felul în care OMS și statele lumii și-au propus să lupte cu pandemia, nu cu virusul. Pentru a combate virusul ar fi fost suficient un tratament adecvat. Din păcate, el nu e nici azi disponibil pentru toată lumea.

Pentru a combate pandemia au fost utilizate restricții severe ale libertății de mișcare, închideri de țări și activități, carantine, izolări, internări forțate, vaccinuri și, din nou, după un an restricții severe ale libertății de mișcare, închideri de țări și activități, carantine, izolări, rapeluri peste rapeluri de vaccin. Si nu e sigur că s-a terminat. (…)”

Citește integral aici

Alina Mungiu Pippidi: Aud pe Renate Weber, de la care aveam alte pretenții că deplînge masiva încălcare de drepturi care are loc în lume și în țară cu ocazia vaccinării și a restricțiilor antipandemice, și ostracizarea celor care au altă părere despre vaccinare. Nu știu cine a fost ostracizat dintre antivacciniști și de unde, dar zeci de parlamentari francezi au primit amenințări cu moartea de la antivacciniști, cu ocazia dezbaterii legii care condiționează de vaccinare accesul în restaurante, la cinematograf sau în tren (cf. Reuters și Le Monde), iar o doctoriță imunoloagă din Italia a primit un glonț într-o scrisoare după ce a susținut vaccinarea copiilor.

Pe forumurile care îmi republică mie articolele despre epidemie, pe care le scriu pentru că e de datoria mea, ca fost medic și profesor de politici publice, să informez lumea, plouă cu insulte și amenințări pe care moderatorii (unde există) fac eforturi să le curețe. Mi se pare mie, sau violența nu e de partea celor care sunt cu educația, cu știința, și cu solidaritatea? Ci de partea cealaltă?

A susține mai ales, cum face Renate, că sunt de o singură parte, e atît de flagrant neobiectiv că mă îngrijorez în ce privește capacitatea avocatului poporului de a vedea adevărul și în alte cauze. În ce privește pe promotorii opiniilor ei ca ”istorice”, aceștia sunt dezinformatori de profesie, începînd de la colaborarea lor cu Securitatea și sunt la rîndul lor promovați de cei care și-au dedicat viața dovedirii ideii că victimele și turnătorii sunt unul și același lucru, evident pentru că sunt ei înșiși securiști sau rude de securiști. Trist cîte lucruri explică încă în România porcăriile făcute de fiecare (și familia) în timpul dictaturii care a precedat libertatea asta de care ne batem joc.

Peste cinci milioane de oameni în lume sunt morți, de zece ori mai puțin decît la grupa spaniolă din 1918-1920 din cauză că știința modernă a descoperit că vaccinul și restricțiile limitează numărul de infecții și gravitatea lor. Dar știința nu ne ajută dacă nu avem o minimă înțelegere, respect și încredere în știință, dacă refuzul educației și igienei devin drepturi ale omului pe care trebuie să le apărăm.

Nu există un drept la prostie și la ignoranță. Dacă speranța de viață a crescut enorm în ultima sută de ani este că oamenii nu s-au baricadat în case ca să refuze să fie educați și au renunțat treptat să mai urineze și să-și arunce gunoaiele pe spații publice. Nimic din ceea ce produce externalități negative, adică acțiuni proprii cu consecințe nefaste asupra altora nu este un drept, sau am avea dreptul la omor prin neglijență consemnat în tratate și radiat din Codul Penal.

Că nu doar trolii de pe social media mint și inventează, ci și guvernele uneori e cert adevărat. Eu l-am criticat pe cel din România pe tot timpul pandemiei. Dar noi trebuie să cerem guvernelor să mențină statul de adevăr, așa cum sunt responsabile și cu statul de drept.

Așa cum cel din urmă nu mai există dacă prea mulți oameni fură și comit violențe, nici primul nu supraviețuiește dacă dezinformarea e atît de răspîndită și discernămîntul așa de scăzut că nu mai deosebim adevărul de neadevăr. Și dacă există mai multe teorii cum a pornit virusul (nici cu gripa spaniolă nu e complet elucidat misterul la o sută de ani după), și fiecare are dreptul la părerea lui, acest lucru nu are nici un impact asupra soluției, unde nu e nici o ambiguitate sau vreun mister, și anume că vaccinurile ARN sînt cea mai avansată formă a științei, cu care vom vindeca și cancere în cîțiva ani, și nu ceva de care să ne temem. (…) Citește integral aici

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă