Renăscută din propria cenușă! Motivul pentru care Simona Halep a fost pe punctul de a abandona, înainte de revenirea fantastică în fața Carolinei Garcia

2 săptămâni in urmă 1

Simona Halep a fost la un pas de retragere în meciul cu Caroline Garcia de la Miami, dar românca a strâns din dinți și a depășit o problemă medicală ce i-a îngrijorat maxim pe fani.

Simona Halep (România, 3 WTA) a solicitat un time out medical joi seară, la scorul de 3-6, 1-2, fiind semne de îngrijorare că sportiva noastră ar putea abandona.

Simona a avut dureri la umăr și chiar a strigat de durere în timpul game-ului de serviciu.Tratamentul fiziotarapeutic a dat roade, iar Halep a găsit resurse fizice, dar și mentale să o învingă pe Garcia cu scorul de 3-6, 6-4, 6-0.

Simona Halep a renăscut din propria cenușă în meciul cu Caroline Garcia de la Miami, după ce a fost pe punctul de a abandona

Simona Halep a resimțit dureri la umăr și a fost condusă cu 3-6, 1-3 în turul 2 la Miami, astfel că românca părea victimă sigură în fața Carolinei Garcia! Simona venea și după o pauză de cinci săptămâni, iar totul părea împotriva ei. Dar Halep este obișnuită să lupte, iar de această dată a făcut-o eroic.

După ce a primit îngrijiri medicale, Simona a decis să continue jocul și nu a regretat! A 3-a favorită a schimbat tactica și a destabilizat-o pe Caroline, aceasta cedându-și serviciul la 3-6, 5-4. A fost momentul decisiv al întâlnirii, care a descătușat-o pe Halep.

Simona Halep a încheiat meciul cu o serie câștigătoare de 8 game-uri consecutive

Simona Halep a încheiat partida cu Caroline Garcia în stil de mare campioană, câștigând o serie extraordinară de 8 game-uri consecutive! Halep a învins-o pe Garcia pentru a 7-a oară în carieră, franțuzoaica rămânând cu un singur succes împotriva Simonei.

Halep s-a mai confruntat cu probleme fizice recent, retrăgându-se de la Doha și Dubai din cauza unei accidentări la spate. Simona va juca următorul meci în proba de simplu sâmbătă seară, întâlnind-o pe Anastasija Sevastova (Letonia, 57 WTA) în turul 3 la Miami.

The post Renăscută din propria cenușă! Motivul pentru care Simona Halep a fost pe punctul de a abandona, înainte de revenirea fantastică în fața Carolinei Garcia appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă