Relaxarea restricțiilor de la 1 iunie 2021. Lista completă a posibilelor măsuri

2 săptămâni in urmă 28

Autoritățile au în vedere relaxări noi de la data de 1 iunie, iar joi are loc prima ședință a Comitetului pentru revenirea la normalitate de la data de 1 iunie, în contextul pandemiei de coronavirus, un moment în care se vor analiza măsurile menite să genereze reluarea treptată a activităților închise.

Relaxarea restricțiilor de la 1 iunie 2021

Astfel, reuniunea Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate începând din 1 iunie 2021 o să înceapă joi de la ora 16:00.
Acest Comitet are ca obiectiv stabilirea, coordonarea și monitorizarea aplicării măsurilor pentru pregătirea revenirii României la normalitate de la data de 1 iunie 2021, în contextul pandemic. Pentru îndeplinirea obiectivului său Comitetul are următoarele atribuții:

  • acesta stabilește domeniile de intervenție și coordonatorii acestora
  • stabilește acțiunile prioritare și măsurile specifice, la propunerea ministerelor de resort ori a instituțiilor publice competente
  • monitorizează și evaluează îndeplinirea atribuțiilor

De menționat este că Comitetul este condus de prim-ministrul României, în calitate de președinte, dar și de secretarul general al Guvernului, în calitate de vicepreședinte. Comitetul este compus din ministerele și instituțiile administrației publice centrale prezentate în Anexa documentului, respectiv Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Secretariatul General al Guvernului, Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Institutul Naţional pentru Sănătate Publică.

”1 iunie este prima bornă pentru revenirea treptată la normalitate”

Despre revenirea la normalitate a României de la data de 1 iunie, premierul Florin Cîțu a declarat:

„Am decis constituirea unui comitet format din reprezentanți ai tuturor ministerelor, a cărui sarcină să fie pregătirea revenirii la normalitate a României începând cu 1 iunie 2021. Această structură va funcționa sub coordonarea prim-ministrului și va colabora cu reprezentanți ai asociațiilor și patronatelor. 1 iunie este prima bornă pentru revenirea treptată la normalitate după perioada pandemiei COVID-19, fixată în condițiile în care lucrurile încep să se stabilizeze din perspectiva situației epidemiologice, iar campania de vaccinare evoluează foarte bine”, afirma Florin Cîțu în urmă cu câteva zile.

Bilanț coronavirus la data de 21 aprilie 2021

Ieri, pe teritoriul României au fost confirmate 1.037.009 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 954.868 de pacienți au fost declarați vindecați. Până ieri, 26.793 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 20.04.2021 (10:00) – 21.04.2021 (10:00) au fost raportate 175 de decese.

The post Relaxarea restricțiilor de la 1 iunie 2021. Lista completă a posibilelor măsuri appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă