Regina Elisabeta a II-a va numi un ofițer pentru diversitate ca urmare a acuzațiilor de rasism formulate de Meghan Markle la adresa familiei regale britanice

1 lună in urmă 3

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii urmează să numească un ofițer pentru diversitate cu puteri extinse care să supervizeze modernizarea monarhiei ca urmare a acuzațiilor de rasism formulate la adresa familiei regale de către prințul Harry și Meghan Markle, relatează Insider.

Măsura este doar una dintr-o serie de acțiuni planificate ca parte a efortului de reformare, potrivit The Mail on Sunday.

Angajații palatului regal vor participa la cursuri de „ascultare și învățare” cu mai mulți instructori iar membrii familiei regale vor „cere păreri independente” cu privire la o mai bună incluziune a minorităților etnice, persoanelor cu dizabilități și a celor din comunitatea LGBT, potrivit aceleiași surse.

„Avem deja politicile, procedurile și programele însă nu am văzut progresul pe care ni l-am dori și acceptarea că trebuie făcute mai multe. Putem mereu să ne îmbunătățim”, a declarat o sursă din cadrul palatului regal pentru Mail on Sunday.

Aceasta a dezvăluit că eforturile se bucură de susținerea deplină a familiei regale.

Markle nu a dezvăluit membrii familiei regale la care se referea însă Oprah a clarificat ulterior că nu este vorba de regina Elisabeta a II-a sau de soțul ei, prințul consort Philip.

Citește și:

Regina Elisabeta a II-a se angajează să abordeze acuzațiile de rasism și se declară „întristată” de dificultăţile cu care s-au confrunat Harry şi Meghan
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă