Reghecampf a luat primele măsuri în 2022. Patru jucători nu merg în cantonamentul din Antalya

2 săptămâni in urmă 24

  • La Liga: Villarreal - Levante, luni, 20:00, Digi Sport 1

  • La Liga: Cadiz - Sevilla, luni, 22:15, Digi Sport 1

"Alb-albaștrii" pleacă luni în Turcia

Primii jucători de pe “lista neagră” a Universității Craiova sunt Matteo Fedele, Antoni Ivanov, Mihai Roman și Mihai Bălașa, care nu vor merge în cantonamentul din Turcia, potrivit Fanatik.

Cei patru fotbaliști au primit mesajul că sunt liberi să discute cu alte cluburi și că se vor pregăti cu echipa a doua a Universității Craiova.

Mijlocașul elvețian Matteo Fedele (29 de ani) mai are contract cu Universitatea Craiova până în vara anului 2022. În acest sezon, a jucat în 12 meciuri.

Mijlocașul bulgar Antoni Ivanov (26 de ani) este, de asemenea, în ultimele șase luni de contract cu Universitatea Craiova. A jucat în 9 meciuri în sezonul 2021-2022.

Fundașul Mihai Bălașa (26 de ani) mai are contract cu Universitatea Craiova până în vara anului 2023. A jucat în 12 meciuri în acest sezon și a înscris un gol, în Cupa României.

Atacantul Mihai Roman (29 de ani) este în ultimele șase luni de contract și a fost măcinat de accidentări. În acest sezon, a bifat doar 32 de minute pentru Universitatea Craiova, în Cupă.

Luni, 3 ianuarie, delegația Universității Craiova va face deplasarea în Turcia, cu o cursă charter. Întoarcerea în Bănie este programată pe data de 20 ianuarie 2022, cu două zile înaintea derby-ului cu Rapid.

Programul meciurilor amicale:

  • 9 ianuarie: Universitatea Craiova - Paksi FC (Ungaria)
  • 14 ianuarie: Universitatea Craiova - FC Baník Ostrava (Cehia)
  • 16 ianuarie: adversarul va fi anunțat ulterior

Liga 1 se reia pe 21 ianuarie, iar Universitatea Craiova are derby cu Rapid, pe 22 ianuarie, în Bănie, direct pe Digi Sport 1.

Clasamentul Ligii 1

Etichete: liga 1 , laurentiu reghecampf , universitatea craiova , mihai roman , mihai balasa , matteo fedele , antoni ivanov

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă