Regatul Unit: Laburiştii îi egalează pe conservatori într-un sondaj YouGov prima oară în mandatul premierului Johnson

2 months ago 4
Partidul laburist britanic, aflat în opoziţie, i-a egalat într-un sondaj de opinie YouGov pe conservatorii aflaţi la putere, pentru prima oară de când şi-a început mandatul premierul Boris Johnson, semnalează Reuters. În 30 august, o situaţie de egalitate fusese consemnată şi de un sondaj Opinium. Sondajul de opinie YouGov, ale cărui rezultate au fost publicate vineri seara, arată că Partidul Laburist este preferat de 40% din britanici, la fel ca Partidul Conservator. Pentru sondaj au fost chestionaţi în 16 şi 17 septembrie 1618 adulţi. Sondajul YouGov precedent, din 9 septembrie, îi credita pe conservatori cu 42%, iar pe laburişti cu 37%. Este pentru prima oară când YouGov, una din principalele organizaţii de sondare a opiniei publice din Regatul Unit, constată o egalitate între principalele două formaţiuni politice britanice. Ultima oară când s-a înregistrat un astfel de rezultat a fost în mai 2019, când Theresa May a anunţat că demisionează de la conducerea guvernului, iar laburiştii erau conduşi încă de Jeremy Corbin. Johnson a ajuns prim-ministru în iulie anul trecut, iar în decembrie a condus Partidul Conservator la cea mai mare victorie electorală din 1987 până acum, obţinând o majoritate de 80 de locuri în parlament, care le va permite probabil conservatorilor să rămână la putere până în 2024. Ulterior însă, popularitatea premierului a scăzut, în special din cauza îngrijorării tot mai mari a publicului faţă de modul cum este gestionată criza coronavirusului. Dintre Johnson şi actualul lider laburist, Keir Starmer, 35% din cei intervievaţi pentru sondaj au declarat că l-ar prefera pe politicianul din opoziţie şi doar 30% pe şeful guvernului. Starmer, fost procuror, a preluat conducerea laburiştilor de la Corbyn în aprilie. Partidul Laburist îşi începe în acest weekend conferinţa anuală - de data aceasta, o videoconferinţă. Evenimentul similar al Partidului Conservator va avea loc în 3-6 octombrie. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor online: Ady Ivaşcu)
Read Entire Article
Powered By Seo Tools