Referendumuri în trei localităţi pentru consultarea cetăţenilor cu privire la unele măsuri ale autorităţilor locale

4 săptămâni in urmă 15

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează, duminică, faptul că, începând cu ora 7,00, au fost deschise cele 80 de secţii de votare din municipiul Buzău, cele două din comuna Ţinteşti şi cele 17 secţii de votare din municipiul Codlea pentru desfăşurarea unor referendumuri locale. Potrivit unui comunicat al AEP transmis AGERPRES, referendumul local din municipiul Buzău este organizat în vederea consultării cetăţenilor pentru modificarea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale ale oraşului şi ale comunei Ţinteşti, în sensul unirii celor două entităţi administrative, iar cel din comuna Ţinteşti are aceea temă. Referendumul local din municipiul Codlea, judeţul Braşov, este organizat în vederea consultării cetăţenilor cu privire la acordul sau nu al contractării inclusiv a unei finanţări bancare/împrumut pentru edificarea arterei ocolitoare a municipiului Codlea. Alegătorii îşi vor putea exercita dreptul de vot până la ora 23,00. Potrivit legislaţiei în vigoare, alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie 2020 - 26 septembrie 2021 îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestuia, menţionează sursa citată. Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale asigură funcţionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, a site-ului de monitorizare a prezenţei la vot, precum şi suportul tehnic şi funcţionalităţile specifice proceselor electorale şi referendumurilor. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă