Record de decese din cauza COVID-19 în România

2 luni in urmă 41

România depășește din nou pragul de 200 de decese. În ultimele 24 de ore 213 oameni și-au pierdut viața în urma infectării cu SARS-COV-2. Pentru 10 pacienți care au murit nu au fost raportate comorbidități.
 

Un număr de 7.439 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în urma efectuării a 29.151 de teste la nivel naţional, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Pe teritoriul României, au fost confirmate, până în prezent, 524.675 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Un număr de 416.797 persoane au fost declarate vindecate.
Până marți, 12.660 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, iar în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 213 decese. Este vorba de 119 bărbați și 94 de femei, pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, patru decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, șase decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 51 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 63 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 68 decese la categoria de peste 80 de ani.

201 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru doi pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 10 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.571. Dintre acestea, 1.276 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.293.672 de teste. Dintre acestea, 29.151 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.176 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.975 la cerere.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă