Reconstrucţia catedralei Notre-Dame din Paris ar putea începe în 2022

1 lună in urmă 9

Lucrările de reconstrucţie la catedrala Notre-Dame din Paris, după incendiul devastator de acum doi ani, ar putea să înceapă în iarna următoare. Originea dezastrului rămâne o enigmă, potrivit AFP, potrivit News.ro.

La 15 aprilie 2019, pe când se afla în restaurare, celebra catedrală gotică, veche de 850 de ani şi un adevărat simbol al Franţei, şi-a pierdut turla, acoperişul şi orologiul, precum şi o parte din bolta sa, distrusă de flăcări, sub privirile a mii de trecători.

În noaptea incendiului, emoţia a cuprins întreaga lume, şocată de spectacolul impresionant al incendiului cu care s-au luptat pompierii.

Catedrala era o atracţie obligatorie pentru zeci de milioane de turişti care vizitau Parisul în fiecare an înainte de criza Covid-19. De asemenea, un interes mondial este legat şi de Victor Hugo şi romanul său "Notre-Dame de Paris".

"A avut un efect ca de 11 septembrie. Să vezi incendiul în direct, pe toate posturile din lume. Din Brazilia până în Asia, prăbuşirea turlei a fost pentru tânăra generaţie ceea ce a reprezentat prăbuşirea turnurilor din New York pentru părinţii lor", a estimat pentru AFP Stanislas de Laboulaye, respinsabil cu coordonarea reconstrucţiei la nivel internaţional.

Securizarea Notre-Dame se va încheia la vară, condiţie pentru lansarea reconstrucţiei "identice". Dar lucrările nu se vor încheia la cnci ani de la incendiu, pe 15 aprilie 2024, chiar dacă o primă slujbă va fi oficiată în naos.

În interiorul catedralei este o pădure de schele. De la demontarea în decembrie a imensei schele carbonizate care a înconjurat turla în ziua dezastrului - 40.000 de tuburi tăiate unul câte unul între iunie şi noiembrie trecut - pericolul unui colaps major a fost eliminat.

Mulţi se îndoiesc că cele 830 de milioane de euro, suma strânsă la nivel naţional şi internaţional (de la 350.000 de donatori) nu va fi suficientă pentru reconstrucţie.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă