Recomandări de weekend. Te interesează educația copiilor tăi? 3 articole din această săptămână pe care poate n-ai avut timp să le citești

2 luni in urmă 31


De la o mamă care a refuzat să dea bani ”ca să se adune 900 de lei pentru cadoul de Crăciun al dirigintei” și până la un reportaj într-un sat unde profesorii fac eforturi pentru ca și copiii săraci să aibă acces la orele online, siteul de educație Școala 9 BRD a trecut în revistă, în săptămâna care s-a încheiat, probleme acute ale educației din România. 


Comuna Curcani, județul Călărași, este unul dintre miile de sate românești unde copiii lipsiți de posibilități trec prin momente grele. Căci, din păcate, pandemia a crescut ecartul între familii.


Cum se face educație online acolo unde perdelele țin loc de uși


”Aşa depăşite moral şi fizic cum erau, cu WC-ul în curte, cu clase arhipline, cu program în trei schimburi, şcolile şi grădiniţele nivelau, de bine, de rău, diferenţele dintre copii. 



De pildă, manualele veneau târziu pentru toţi, şi de la sate, şi de la oraşe. Și tot, teoretic, erau gratuite”, scrie jurnalista Maria Andrieș, care a fost în comuna din sudul României.


A stat de vorbă cu profesorii care nu vor să considere abandonul școlar un lucru inevitabilul, iar reportajul său de la Curcani, publicat în Școala 9 BRD, e o fereastră către o lume care așteaptă înțelegerea și, poate implicarea, tuturor, nu doar a autorităților.


Ce se schimbă în Marea Britanie și Franța pentru tinerii români?


Care sunt noile condiții de studiu în Franța și Marea Britanie pentru studenții români este tema articolul din Școala 9, unde discută reprezentanții a două dintre cele mai reputate instituții de educație din România: British Council și Institutul Francez.



Conducătorii celor două instituții descriu pe larg în articolul din Școala 9 la ce se pot aștepta zecile de mii de tineri din România care studiază în Marea Britanie și în Franța. 


Mama care a refuzat să dea bani ”pentru a se strânge 900 de lei pentru dirigintă de Crăciun”


Părinții au început să strângă bani pentru a le cumpăra cadouri profesorilor. 



Unii se orientează către daruri simbolice, flori sau bomboane, există încă mulți părinți care adună sute de lei. 


Codul de etică pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar și Codul Penal interzic astfel de practici. Dar obiectul pământului e mai puternic. 


Printre părinții care au fost constrânși să dea bani se numără și o mamă care lucrează ca polițistă și al cărei „defect profesional” a făcut-o să identifice în această colectă o faptă cu care nu a fost de acord. 


Jurnalista Florinela Iosip a documentat în Școala 9 acest caz și l-a pus în contextul legii. 


***


Siteul de educație Școala 9 , realizat împreună cu Libertatea, este unul dintre cele trei proiecte editoriale fondate și finanțate de BRD și scrise de jurnaliști independenți. Conținutul Școala 9 este realizat autonom, BRD neavând nici o interacțiune cu conținutul editorial, care este creat și gestionat de ziariștii angajați de casa de presă Ringier România, editorul Libertății.


O altă platforma de jurnalism finanțată de BRD este cea culturală, Scena9, alături de centrul cultural Rezidenta BRD Scena9 din București. De asemenea, platforma de jurnalism Mindcraft Stories BRD, este dedicată zonei tech, făcând parte dintr-o inițiativă care susținând echipe, competiții și laboratoare de robotică, cercetare, antreprenoriat inovativ și comunitatea IT&C.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă