Recep Erdogan renunţă la expulzarea celor 10 ambasadori occidentali

1 lună in urmă 22

Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a anunţat luni, 25 octombrie, că renunţă la planul de expulzare a celor zece ambasadori, care şi-au arătat susţinerea faţă de opozantul Osman Kavala, aflat în detenţie, informează Le Figaro, citat de Mediafax.

„Ambasadorii occidentali din Turcia au dat înapoi şi vor fi mai prudenţi pe viitor. Intenţia noastră nu era de a acrea o criză, ci de a ne proteya drepturile, onoarea, mândria şi interesele suverane”, a declarat Recep Erdogan.

Ambasadorii din Statele Unite, Canada, Franţa, Finlanda, Danemarca, Germania, Ţările de Jos, Noua Zeelandă, Norvegia şi Suedia au cerut Turciei pe 18 octombrie „să rezolve în mod corect şi rapid” cazul lui Osman Kavala, aflat în detenţie din octombrie 2017.

Preşedintele Turciei a catalogat comunicatul ca un „atac” şi o „insultă” la adresa justiţiei turce. „Era datoria mea ca şef al statului să ofer reacţia necesară justiţia turcă nu primeşte ordine de la nimeni”, a adăugat preşedintele turc.

Conform unor surse politice de la Ankara, în cursul zilei de luni, cele zece ţări au transmis comunicate prin care au pledat pentru reducerea tensiunilor, precizând că au vrut să fie respectată „Convenţia de la Viena”. Noua abordare „a fost primită favorabil” de Erdogan, au mai spus sursele citate.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă