Recent întors din Egipt, Klaus Iohannis pleacă în Scoția, la Summitul pentru climă

3 săptămâni in urmă 24

Hal Watts and AJ Muns dive to a depth of 390 feetHal Watts and AJ Muns dive to a depth of 390 feet
  • Preşedintele Klaus Iohannis, va participa, în perioada 1-2 noiembrie 2021, la Summitul liderilor mondiali care va avea loc în cadrul Conferinţei Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26)
  • Summitul pentru climă va avea loc la Glasgow, Scoţia.
  • Klaus Iohannis va participa la evenimente în format multilateral şi bilateral pe tema soluţiilor bazate pe natură

În cadrul reuniunii, preşedintele Iohannis va susţine Declaraţia Naţională, în care va transmite poziţia României, cu accent pe demersurile pe care le face ţara noastră pentru a limita efectele schimbărilor climatice. Totodată, preşedintele Klaus Iohannis va participa la evenimente în format multilateral şi bilateral pe tema soluţiilor bazate pe natură la problema schimbărilor climatice şi reducerea emisiilor din sistemul energetic.

Reuniunea COP26, care se desfăşoară în perioada 31 octombrie–12 noiembrie, are un rol esenţial în îmbunătăţirea implementării Acordului de la Paris şi limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius. În acest sens, este de dorit un angajament global pentru zero emisii nete până în 2050, precum şi pentru asumarea unor reduceri mari până în 2030. În acelaşi timp, se aşteaptă ca statele dezvoltate să extindă substanţial finanţarea climatică pentru statele în curs de dezvoltare pentru a le sprijini eforturile de atenuare şi adaptare la schimbările climatice. Cooperarea mai accentuată în domeniul cercetării şi inovării este esenţială în dezvoltarea de noi tehnologii verzi. De asemenea, soluţiile bazate pe natură, precum împăduririle, joacă un rol important în combaterea schimbărilor climatice.

România se angajează să contribuie la eforturile de reducere a emisiilor de gaze cu până la 55%

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, se angajează să contribuie la eforturile Uniunii de a reduce cu cel puţin 55% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030 (comparativ cu nivelul din 1990) şi de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. România susţine la COP26 eforturile pentru finalizarea regulilor de operaţionalizare a Acordului de la Paris şi rămâne angajată în ceea ce priveşte implementarea acestuia. Contribuţia fiecărei ţări este esenţială pentru consolidarea răspunsului global la ameninţarea schimbărilor climatice şi atingerea obiectivelor Acordului de la Paris.

The post Recent întors din Egipt, Klaus Iohannis pleacă în Scoția, la Summitul pentru climă appeared first on Aleph News.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă