Realități pe care nu le vedem. “Noi când începem școala? Nu am mâncat de 3 zile"/ Doamna învățătoare, ce e asta? - Cărniță, o mănânci! - Cum să mănânc?

1 lună in urmă 21

Pentru copiii din mediul defavorizat școala era oricum o provocare înainte de pandemie. Odată cu pandemia lucrurile s-au agravat, spune Daniela Niste, directoare adjunctă scoala gimnazială din Seleuș, Daneș, Mureș, care a povestit câteva momente situațiile cu care s-a confruntat. “Aveam două varinte: să ne pese sau nu. Am ales să ne pese ca echipă pentru că iubim copiii, ceea ce facem, și atunci ne-am pus în papucii lor”, a povestit ea în cadrul unui eveniment organizat de Romanian Business Leaders.

Potrivit ei, acești copii care vin din mediul defavorizat nu vin la școală să învețe.

“Vin pentru că școală le oferă acel mediu cald, condițiile pe care nu le au acasă. Odată cu pandemia pentru ei a fost o perioadă foarte grea”, a afirmat Niste.

Copil: „N-am mâncat de 3 zile”

„La 3 zile după ce am intrat în perioada aceea de lockdown a venit un mesaj pe Facebook-ul școlii care m-a scos pe mine din zona de confort: Doamna directoare, noi când începem școala? Nu am mâncat de 3 zile”, povestește directoarea.

În noaptea aceea, spune ea, nu a putut să doarmă și s-a gândit ce poate face.

“Eu eram într-o altă lume. Mă gândeam cum să fac rost de echipamente electronice, ce platformă să îmbrățișez și copiii n-au mâncat”, a precizat ea.

• De menționat că de 10 ani în școala noastră funcționează un proiect after school în parteneriat cu un ONGcare oferea o masă zilnică elevilor după orele de curs. Foarte mulți copii au rămas cu acea masă pe zi.

„În momentul în care am intrat în lockdown, ei au răbdat de foame”, spune Niste.

• Am căutat soluția. Dacă cauți, găsești.

• Mulțumesc oamenilor care au inimă mare și care ne-au ajutat în perioada aceea să hrănim 360 de copii câți sunt la Seleuș și să ne putem pune în papucii lor și să găsim soluții la problemele lor.

„Nu se punea problema de învățământ online, chiar dacă am luptat și am făcut rost de câteva dispozitive electronice. Să vă imaginați că într-o locuință cu 7-8 copii nu știau să o folosească.
Mai mult de jumătate le-au stricat, într-un timp foarte scurt”, a mai afirmat Niste.

• Am luat o altă cale. Duceam fișe, le aduceau înapoi făcute greșit sau făcute de alții. Nici asta nu e o soluție.

• Identificasem, încă dinainte de pandemie, un loc unde acești copii să vină să facă un after school pentru că sunt mulți. Ne-am reorganizat. În acest loc am reușit într-un timp foarte scurt. Veneau cu distanțare, primeau o masă zilnică. Asiguram nevoile pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite.

• De menționat că ei vin la școală cu mâinile în buzunar.

„Familiile nici nu au, dar nici nu cred în educația acestor copii. Îi trimit la școală să scape de ei, practic”, afirmă Niste.

În acest centru educațional, spune ea, „ne gândim să implementăm și școala părinților. Avem tabere de vară cu ei, școli de vară, unde vedem că lucrurile se schimbă. Nu e ușor. De 10 ani, în cadrul acestui parteneriat cu un ONG, vedem schimbări. Puțin este mai mult decât nimic”.

Ce sunt copănelele și bananele?

Ea a mai povestit că a făcut un contract cu o firmă de catering și le-au adus acestor copii copănele.

• Am condus clasa pregătitoare.

"Un copil de 6 ani m-a întrebat: Doamna învățătoare, ce e asta?
I-am zis: Cărniță, o mănânci!
Copilul: Cum să mănânc?
- Pune mâna și mănâncă!

Cu un alt copil vorbeam despre banane.
Îmi zice: Nu am mâncat niciodată banane!
Asta la șase ani."

“Poate unii spun că nu e treaba școlii. Eu spun că e treaba noastră”, conchide Daniela Niste.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă