"Real Madrid va face un efort mare". Mbappe se transferă, iar spaniolii au anunţat suma

2 luni in urmă 24

  • Liga 2: U Cluj – Unirea Constanța, joi, 21:30, Digi Sport 1

  • Liga 1: CFR Cluj - Farul, vineri, 21:30, Digi Sport 1

Mbappe ar urma să ajungă, în cele din urmă, la Real Madrid în această vară, pentru 120 de milioane de euro

Publicaţia spaniolă Cadena Ser susţine că Real Madrid va face un ultim "mare efort" de a-l transfera pe Mbappe şi va scoate din buzunar 120 de milioane de euro. Aceasta ar urma să fie oferta concretă pe care madrilenii o vor pune pe masa parizienilor.

Preşedintele Florentino Perez este conştient că mutarea va fi una extrem de benefică nu doar pentru Real, ci şi pentru campionatul Spaniei, în general, dar şi pentru PSG. Explicaţia este destul de logică.

De ce ar urma să ajungă Mbappe acum la Real Madrid

După plecarea lui Messi de la Barceona la PSG, La liga a rămas fără cea mai mare vedetă, aşa că venirea lui Mbappe ar mai echilibra puţin situaţia. De altfel, Mbappe este jucătorul cu cea mai mare cotă de piaţă în acest moment, 160 de milioane de euro, potrivit publicaţiei de specialitate Transfermarkt.

Dacă până acum parizienii au ţinut de preţ, aducerea lui Messi i-ar putea determina să mai scadă din pretenţii. Dacă nu vor face, l-ar putea pierde pe Mbappe fără să ia vreun ban, pentru că atacantul intră în ultimul an de contract.

În orice caz, 120 de milioane de euro este suma maximă pe care Florentino Perez o poate oferi, iar în caz că nici acum nu va fi acceptată de PSG, Mbappe ar urma să ajungă gratis la Real peste un an, când i se va termina contractul. Însă această situaţie este total defavorabilă pentru parizieni.

Etichete: real madrid , psg , lionel messi , kylian mbappe
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă