Real Madrid, calificată în semifinalele Ligii Campionilor, după 0-0 cu Liverpool

4 săptămâni in urmă 24

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal după ce a terminat la egalitate cu Liverpool, 0-0, miercuri seara, pe Anfield, în manşa secundă a sferturilor de finală ale competiţiei. Real a reuşit să acceadă în penultimul act în urma victoriei de la Madrid, cu scorul de 3-1. ''Cormoranii'' au avut iniţiativa pe teren propriu, dar au dominat steril şi nu au reuşit să concretizeze nici cele câteva ocazii de gol pe care le-au avut. Liverpool, campioana din 2019, a început ofensiv şi a avut o primă mare ocazie în min. 2, când egipteanul Salah s-a aflat faţă în faţă cu portarul Courtois, dar belgianul a salvat cu piciorul. Courtois, la meciul său cu numărul 59 în Champions League, s-a remarcat şi în min. 11, când a respins de la vinclu mingea şutată de Milner, din marginea careului. Real Madrid a avut şansa de a tranşa soarta calificării, dar şutul lui Benzema, deviat de Kabak, s-a dus în bară (20). Gazdele au mai avut două oportunităţi până la pauză, dar Salah (41) şi Wijnaldum (42) au fost imprecişi din poziţii favorabile. Echipa antrenată de Jurgen Klopp şi-a creat o ocazie bune şi în debutul reprizei secunde, dar Courtois a respins şutul lui Firmino din careu (46). Pe contraatac, Vinicius Junior (66) a fost aproape să dea lovitura, dar conaţionalul său Alisson Becker l-a blocat. Până la final au mai avut ocazii notabile Firmino - şut blocat de Eder Militao (69), Diogo Jota - şut din unghi respins de Courtois (70) şi Salah (90+2) - blocat de acelaşi Courtois. În semifinale, Real Madrid, deţinătoarea recordului de trofee câştigate în competiţie (13), va înfrunta o altă echipă engleză, pe Chelsea, care a trecut de FC Porto (2-0 în deplasare, 0-1 acasă). Pe Anfield au evoluat echipele: Liverpool: Alisson - Alexander-Arnold, Kabak (Diogo Jota, 60), Nathaniel Phillips, Andy Robertson - Milner (căpitan; Thiago Alcantara, 60), Fabinho, Wijnaldum - Salah, Firmino (Shaqiri, 82), Mané (Oxlade-Chamberlain, 82). Antrenor: Jurgen Klopp. Real Madrid: Courtois - Fede Valverde, Nacho Fernandez, Eder Militao, Ferland Mendy - Modric, Casemiro, T. Kroos (Odriozola, 72) - Asensio (Isco, 82), Benzema (căpitan), Vinicius (Rodrygo, 72). Antrenor: Zinédine Zidane. Arbitru: Bjorn Kuipers (Olanda). AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă