Reacții după moartea prințului Philip. Liderii politici și religioși îi aduc un ultim omagiu Ducelui de Edinburgh

4 săptămâni in urmă 3

Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a, a murit la vârsta de 99 de ani, a declarat vineri Palatul Buckingham. Liderii politici și religioși din întreaga lume i-au adus un ultim omagiu Ducelui de Edinburgh.

Familia regală a Marii Britanii, la balconul Palatului Buckingham

Familia regală a Marii Britanii, la balconul Palatului Buckingham

Profimedia Images

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

„Ne aducem aminte de Duce ... mai presus de toate pentru sprijinul său ferm pentru Majestatea Sa Regina. Prin titlul său de Duce de Edinburgh, el a inspirat mii de tineri britanici. Ni-l vom aminti prin tot ceea ce a făcut”, a declarat prim-ministrul britanic, Boris Johnson.

„Mă alătur Regatului Unit și Commonwealth-ului, în doliu pentru pierderea Alteței Sale Regale Prințul Philip, Ducele de Edinburgh și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru viața sa extraordinară”, a declarat Justin Welby, Arhiepiscop de Canterbury.

„În ocaziile în care l-am întâlnit, am fost mereu frapat de bucuria cu care trăia, de mintea sa extraordinară și de capacitatea sa de a comunica cu oamenii din toate mediile. A fost un maestru în a-i face pe oameni să se simtă speciali”, a mai adăugat acesta.

„Prințul Philip și-a dedicat viața țării noastre - de la o distinsă carieră în Marina Regală din timpul celui De-al Doilea Război Mondial și anii în care a slujit ca duce de Edinburgh. Cu toate acestea, el va fi mereu amintit mai ales pentru devotamentul său față de Regină”, a transmis liderul partidului de opoziție din Marea Britanie, Keir Starmer.

„Mă întristează vestea decesului ducelui de Edinburgh. Transmit condoleanțe Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a și întregii familii regale”, spune și prim-ministrul Scoției Nicola Sturgeon.

„Mă întristează să aud de moartea ASR Principele Filip, Duce de Edinburgh. Gândurile și rugăciunile noastre sunt îndreptate către Regina Elisabeta și către oamenii din Regatul Unit, în aceste momente”, a transmis și premierul irlandez, Micheal Martin.

„De-a lungul vieții sale lungi și remarcabile, s-a dedicat pentru sprijinul celorlalți și cauzelor demne. El a reprezentat Regatul Unit cu demnitate și a adus putere și sprijin nemărginit suveranului. Laura și cu mine suntem norocoși că ne-am bucurat de farmecul și inteligența companiei sale”, este reacția fostului președinte american George Bush.

„Gândurile noastre se îndreaptă către regina Elisabeta și familiei regale britanice. De asemenea, transmitem condoleanțele poporului britanic”, a declarat regele Harald al Norvegiei.

„Prințul Philip este un bun prieten al familiei noastre de mulți ani, o relație pe care am apreciat-o profund. Serviciul său către țara sa va rămâne o inspirație pentru noi toți”, a transmis și Regele Karl XVI Gustaf al Suediei.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă