Reacția ministrului mediului, după ce a văzut imaginile cu femeia fugărită de urs pe o stradă din Sinaia, chiar în fața casei

4 săptămâni in urmă 26

Tanczos Barna a fost întrebat joi, 4 noiembrie, ce se poate face în condițiile în care au apărut recent imagini din stațiunea Sinaia, județul Prahova, în care o femeie este fugărită de o ursoaică și puiul ei pe stradă, chiar în fața casei. „Imaginile m-au șocat și pe mine. Avem, de câteva luni, Ordonanță de Urgență care permite primăriilor să intervină gradual în asemenea situații. În situațiile în care ursul revine în fiecare zi, în fiecare seară, prima măsură este relocarea. Acolo, primăria trebuie să convoace acea echipă de intervenție și să reloce exemplarul sau exemplarele de urs”, a declarat deminitarul, preluat de HotNews.

Imagini cu o tânără care scapă ca prin urechile acului de o ursoaică cu un pui, pe o stradă din Sinaia, au fost surprinse de camerele de supraveghere din stațiunea prahoveană pe 27 octombrie și au publicate pe Facebook. 

În imagini, se observă cum doi adulți și un copil revin acasă, seara. Imediat după ce oamenii intră în casă, pe stradă își face apariția o ursoaică însoțită de un pui.

După puțin timp, din casă iese o femeie și pleacă în direcția unde se aflau urșii. La câteva secunde, tânăra se întorce în fugă, urmărită de ursoaică, și scapă, apucând să închidă poarta. 

Sălbăticiunile zgâlțâie puternic gardul de lemn și, în cele din urmă, pleacă.

67 de intervenții de relocare, trei de împușcare

„Ultima cifră pe care o am este de 67 de intervenții, dar cred că în momentul de față ne apropiem deja de 100 de intervenții pe această OUG. Ele sunt puse în mod transparent, pe site-ul Ministerului, pot fi verificate în ce oras și cu ce măsură și metodă s-a intervenit. La Brașov, de exemplu, s-au făcut mai multe relocări. Din câte știu, acele exemplare nu s-au întors”, a explicat Barna.

Demnitarul a subliniat că exemplarele care circulă pe stradă, care revin în mod constant și care pun în pericol viața oamenilor trebuie relocate.

„În cazul în care sunt agresive există posibilitatea extragerii acestora. Avem cel puțin 3 intervenții de extragere prin împușcare. Când echipele încercau să îndepărteze sau să relocheze acele exemplare, acestea au atacat și atunci Ordonanța permite să iei această măsură”, a mai spus ministrul.

Senatul a adoptat, pe 6 septembrie, proiectul de lege prin care este aprobată ordonanţa ce stabileşte sistemul de monitorizare a intervenţiilor asupra urşilor, realizate gradual, prin alungare, tranchilizare, relocare ori extragere prin eutanasiere sau împuşcare.

Foto: Agerpres

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă