Reacția lui Cîțu după ce Ciolacu a spus că nu poate fi premier: „Mi se pare bizar. Ne ducem într-o direcție greșită când vorbim despre persoane”

1 săptămână in urmă 9

Miercuri, 17 Noiembrie 2021, ora 12:47

0 citiri

Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, miercuri, 17 noiembrie, că i se pare ”bizar” faptul că Marcel Ciolacu a afirmat că nu îl doreşte pe el premier. El a transmis un mesaj şi către colegii din partid: Am văzut că sunt colegi de la PNL care sunt ok ca premierul să fie desemnat de alte partide, este bizar dar asta e”.

”PNL vine în fiecare zi cu încă o flexibilzare”, a spus Cîţu. Întrebat de ce nu s-a supus la o flexibilizare a mandatului, Cîţu a spus că s-a votat premierul să fie de la PNL, fără să se precizeze un nume. ”Să ştiţi că PNL are o decizie în Consiliul Naţional să nu facă alianţă cu PSD şi astăzi negociem cu ei”, a afirmat el.

Despre afirmaţia lui Marcel Ciolacu, că PSD nu acceptă ca Florin Cîţu să fie premier, atâta vreme cât a fost demis prin moţiune de cenzură, preşedintele PNL a răspuns: ”Până la urmă nu despre asta este vorba, Am auzit şi eu acest argument, mi se pare bizar. În primul rând, o moţiune de cenzură împotriva unei singure persoane este neconstituţională, asta ar însemna că cei de la PSD nu vor niciunul dintre membrii Guvernului să nu fie în viitorul Guvern. Mi se pare că ne ducem într-o direcţie greşită, când vorbim despre persoane”, arătând că nu doreşte să vină colegii lui în partid să spună că nu vor anumite persoane din PSD în Guvern.

Cîţu a arătat că ar avea o listă întreagă cu persoane cu persoane de la PSD pe care nu le-ar dori.

Despre faptul că în PSD s-a decis că propunerea de premier este preşedintele partidului, Cîţu a răspuns: ”Deci preşedintele partidului. Sper să treacă şi la noi, atunci, sper să treacă”, adăugând apoi că a glumit.

Același lucru l-a spus și în negocierile cu USR

Florin Cîţu a arătat că acelaşi lucru l-a spus şi în negocierile cu USR, când a transmis că dacă se intră într-o discuţie despre persoane, intrăm într-o discuţie care nu are sens”. ”Am şi alţi colegi care spun, dacă nu o să fie preşedintele partidului, după aia ce facem cu USR? Aici sunt tot felul de discuţii”, a spus preşedintele PNL, arătând că doreşte să se încheie aceste negocieri cât mai repede şi să avem un Guvern. ”Trebuie să ne întâlnim astăzi să vedem care este soluţia de compromis”, a arătat el.

”PNL a făcut un compromis când am decis că vom face o coliţie de guvernare cu PSD, cred că am colegi în partid care vor să mai facem câteva compromisuri, doar să mergem mai departe”, a spus el.

Întrebat dacă e dispus să meargă la Cotroceni cu alt nume de premier, Florin Cîţu a arătat că decizia clară este premier PNL, în primă fază. ”Vom vedea în partid care este acel premier. Am văzut că sunt colegi de la PNL care sunt ok ca premierul să fie desemnat de alte partide. E bizar, dar asta este”, a spus el.

Florin Cîţu a reiterat că dacă se va ajunge la o soluţie, partidele vor merge cu o propunere comună de premier la Palatul Cotroceni şi a arătat că speră ca negocierile să se încheie cât mai repede.

”În momentul în care vom avea o soluţie, vom merge cu o propunere comună (..). Sper cât mai curând, e clar că avem nevoie de guvern, dar spun ce am spus şi ieri, dacă grăbim lucrurile este posibil să nu facem o coaliţie care să reziste pe termen lung”, a mai spus Cîţu.

Citeste si:

PNL prezintă astăzi celor de la PSD decizia privind acceptarea rotaţiei premierilor. Liberalii, scindaţi în privinţa numelui cu care vor merge la negocieri

Conducerea PNL se întâlnește miercuri, 17 noiembrie, cu PSD și UDMR pentru o nouă rundă de negocieri privind formarea guvernului după ce anterior discuțiile s-au blocat pe subiectul...

Orban îl acuză pe Florin Cîțu că își dorește premier de la PSD doar pentru a rămâne cel mai puternic om din PNL

Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică, 14 noiembrie, că actualul lider al liberalilor Florin Cîțu își dorește un premier social-democrat. ”După părerea mea,...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă