Reacția lui Christophe Galtier după ce s-a spus că îl va înlocui pe Adrian Ursea la Nice

1 lună in urmă 18

  • Europa League: Arsenal - Slavia Praga, joi, 22:00, Digi Sport 1

  • Europa League: Granada - Manchester United, joi, 22:00, Digi Sport 2

Galtier, care este antrenorul liderului-surpriză, Lille, susține că aceste zvonuri sunt doar metode de destabilizare. Pe lângă Nice, a apărut și numele lui Lyon pe lista cluburilor care l-ar dori pe Galtier.

Christophe Galtier a comentat zvonurile privind numirea sa la Nice, în locul lui Adrian Ursea

"Un club care mă vrea? Nu am fost contactat, așa că lucrurile sunt clare. Aceste metode, aceste anunțuri, când niciunul dintre cele două cluburi nu m-a contactat, arată că totul vine din urmă cu ani în urmă, acestea sunt metode de destabilizare.

În legătură cu viitorul meu, eu sunt foarte calm. Sunt obsedat de ultimele 7 meciuri, care reprezintă o oportunitate incredibilă. Nu vreau să-mi pierd energia pe ceea ce citesc", a spus Christophe Galtier, potrivit presei franceze.

Lille e lider în Ligue 1, în fața lui PSG, iar Nice, antrenată de Adrian Ursea, e neînvinsă de 5 etape

Christophe Galtier a pregătit-o șase sezoane și jumătate pe Saint-Etienne, cu care a câștigat Cupa Ligii în 2013, iar din decembrie 2017 a obţinut rezultate foarte bune la cârma lui Lille. Formația sa este lider în Ligue 1, cu 66 de puncte, trei peste PSG, pe care a învins-o în ultima etapă, 1-0, chiar pe Parc des Princes.

Adrian Ursea a fost secundul fostului antrenor al lui OGC Nice, elveţianul Lucien Favre, între 2016 şi 2018, iar apoi a făcut parte din staff-ul lui Vieira, începând din noiembrie 2019. Ursea a fost numit antrenor principal la Nice în decembrie 2020, după plecarea lui Patrick Vieira. Clubul anunța la acea vreme că românul, secund în două mandate, are postul asigurat până la finalul sezonului.

Nice este neînvinsă de cinci partide în Ligue 1 și, cu șapte etape înainte de finalul sezonului, a urcat pe locul 10, cu 42 de puncte. Adrian Ursea a strâns 23 de meciuri, înregistrând opt victorii, patru remize și 11 înfrângeri. Gruparea de Coasta de Azur l-ar fi contactat deja pe Galtier pentru a-i propune un salariu dublu faţă de cel pe care-l are la Lille.

Etichete: lille , nice , christophe galtier , adrian ursea , antrenor nice
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă