Reacţia Kremlinului după declaraţiile lui Nancy Pelosi despre conflictul Azerbaidjan-Armenia: "Declaraţii zgomotoase care nu ajută"

5 zile in urmă 8

Într-un apel telefonic cu reporterii, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov a spus că o "abordare calmă şi pragmatică" a conflictului Armenia-Azerbaidjan ar da roade. "Orice (...) făcut cu o abordare calmă şi pragmatică poate contribui la normalizarea relaţiilor, stabilizarea situaţiei de la graniţă, toate acestea pot fi binevenite. Pot astfel de acţiuni şi declaraţii de profil înalt să contribuie la normalizarea situaţiei? Vom vedea", a declarat Dmitri Peskov.

Pelosi a vizitat Armenia la sfârşitul săptămânii trecute, într-o demonstraţie de sprijin fără precedent din partea Statelor Unite pentru această ţară, blocată de peste trei decenii în conflict cu vecinul ei Azerbaidjan asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah.

În timpul vizitei sale, Pelosi a lăudat democraţia Armeniei şi a criticat ceea ce ea a numit atacurile "ilegale" ale Azerbaidjanului, după ce ciocniri au izbucnit de-a lungul graniţei celor două ţări săptămâna trecută, care au făcut peste două sute de morţi.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Stiri externe » Reacţia Kremlinului după declaraţiile lui Nancy Pelosi despre conflictul Azerbaidjan-Armenia: "Declaraţii zgomotoase care nu ajută"

Stiri Sportive

Citește și

Război Rusia - Ucraina, ziua 207 LIVE TEXT. O întâlnire Zelenski - Putin nu "îşi are rostul acum", crede Kievul. Armata rusă caută voluntari pentru a-i trimite pe front

Stiri externe Război Rusia - Ucraina, ziua 207 LIVE TEXT. O întâlnire Zelenski - Putin nu "îşi are rostul acum", crede Kievul. Armata rusă caută voluntari pentru a-i trimite pe front Stiri externe Publicat 18.09.2022

Război Rusia - Ucraina, ziua 206 LIVE TEXT. Centrala Zaporojie, conectată din nou la reţeaua electrică a Ucrainei. Se dau lupte grele în est și sud

Stiri externe Război Rusia - Ucraina, ziua 206 LIVE TEXT. Centrala Zaporojie, conectată din nou la reţeaua electrică a Ucrainei. Se dau lupte grele în est și sud Stiri externe Publicat 17.09.2022

PARTENERI ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri RECOMANDĂRI
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă