Reacția FRF după ce Mirel Rădoi a anunțat că va pleca de la echipa națională

1 săptămână in urmă 15

Mirel Rădoi a anunțat că va mai fi selecționerul României încă două meciuri, iar în eventualitatea în care tricolorii vor ajunge la barajul de calificare pentru Mondialul de Fotbal din 2022 el nu se va mai afla pe banca tehnică. FRF a oferit marți un prim punct de vedere.

Ce zice FRF despre despărțirea de Mirel Rădoi

Federația Română de Fotbal a avut o primă reacție după ce Mirel Rădoi a anunțat că nu va mai rămâne pe banca tehnică a tricolorilor.

"Mirel Rădoi este selecționerul României până la finalul preliminariilor pentru Campionatul Mondial, iar contractul poate fi prelungit cu acordul ambelor părți. Federația Română de Fotbal a avut încredere pe tot parcursul acestui mandat că putem împreună cu Mirel Rădoi să reconstruim echipa națională.

Performanța României U21, calificarea la Jocurile Olimpice și actualele rezultate ale primei reprezentantive confirmă că suntem într-un moment important al unui proces început în urmă cu câțiva ani.

În continuare avem încredere că Echipa Națională se poate califica la turneul final și ne dorim ca Mirel Rădoi să fie alături de Echipa Națională și la jocurile de baraj, unde vom ajunge cu două victorii în luna noiembrie" - Mihai Stoichiță.

Rezultatele înregistrate luni în Grupa J:

Macedonia de Nord vs Germania 0-4

Au marcat: Havertz '50, Werner '70, '73, Musiala '83

Islanda vs Liechtenstein 4-0

Au marcat: Thordarson '19, Gudmundsson '35, '79 (ambele din penalty), Gudjohnsen '89

În minutul 63, Marxer (Liechtenstein) a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaș galben.

A marcat: Mitriță '26

Clasamentul Grupei J:

1. Germania (23-3 golaveraj) 21 puncte

2. România (11-8) 13

3. Macedonia de Nord (15-10) 12

3. Armenia (8-11) 12

5. Islanda (11-15) 8

6. Liechtenstein (2-23) 1.

Au rămas de disputat în Grupa J

11 noiembrie 2021

Armenia - Macedonia de Nord

Germania - Liechtenstein

România - Islanda

14 noiembrie 2021

Armenia - Germania

Liechtenstein - România

Macedonia de Nord - Islanda.

Care sunt criteriile de calificare la CM 2022

Europa trimite 13 naționale la turneul final. Primele 10 echipe calificate vor fi câștigătoarele celor 10 grupe din preliminarii. Mai rămân, așadar 3 locuri disponibile, pentru care vor concura 12 echipe:

10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare.

Două echipe – cele mai bune câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor 2020/21 care nu s-au clasat pe primele două locuri în preliminariile CM 2022.

Cum arată play-off-ul pentru Mondial

  • Din cele 10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare vor fi aleși 6 capi de serie, pe baza punctelor obținute în grupe, excluzând rezultatele cu ultima clasată.
  • Vor fi astfel 6 capi de serie + alte 6 echipe, dintre care două provenind din ierarhia Ligii Națiunilor.
  • Se dispută baraj într-o singură manșă, pe terenul capilor de serie, între aceste 6 echipe și celelalte 6 rămase.
  • Vor rezulta 6 echipe calificate mai departe. Prin tragere la sorți, se vor stabili 3 echipe gazdă și 3 echipe oaspete pentru ultimul baraj, tot într-o singură manșă.
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă