Reacția fermă a lui Laszlo Balint, după ce italienii au anunțat că Adi Petre poate reveni la UTA Arad

4 săptămâni in urmă 18

Liga 1: Gaz Metan Mediaș - Academica Clinceni, sâmbătă, 12:15, Digi Sport 1

Liga 1: Sepsi Sfântu Gheorghe - FC Voluntari, sâmbătă, 14:15, Digi Sport 1

Laszlo Balint, antrenorul grupării arădene, spune că la nivelul clubului nu s-a discutat nimic despre Petre și se întreabă retoric dacă agentul atacantului, Cătălin Sărmășan, este angajat la UTA.

Reacția lui Laszlo Balint, după ce italienii au anunțat că Adi Petre poate reveni la UTA Arad

În plus, Balint spune că nici nu ar avea nevoie de un nou atacant, fiind mulțumit de lotul actual.

"Cătălin Sărmășan este angajat al clubului UTA, este în conducerea clubului? Nu știu nimic despre solicitarea lui Adi Petre sau a agentului său să vină la UTA. Nu am pomenit nimic despre Adrian Petre, chiar dacă în ultimele zile am tot discutat împreună cu conducerea despre anumite posibilități sau variante de a mai întări lotul.

În acest moment eu cred că avem soluții, avem un lot echilibrat numeric și valoric și nu cred că e cazul să ne aglomerăm. Într-adevăr, avem unele probleme la postul de fundaș stânga, dar ați văzut că acum Bustea a intrat acolo și a făcut un meci bun la Iași.

Așadar, în acest moment, cel puțin legat de subiectul Petre, eu nu știu nimic. Nu vreau să comentez pentru că nu e un subiect pe care să îl fi analizat sau discutat cu conducerea clubului", a spus Laszlo Balint, potrivit sportarad.ro

Agentul lui Adi Petre ar vrea să-l readucă pe atacant la UTA Arad

Fotbalistul cu 15 meciuri și 5 goluri la naționala U21 ar urma să plece de la Cosenza încă din această iarnă, chiar dacă împrumutul său expiră la finalul sezonului, iar favorită pentru semnătura lui Petre ar fi UTA Arad, scrie Cosenza Channel.

Sursa citată scrie că Stefano Trinchera, directorul sportiv al clubului italian, a avut deja o întâlnire cu agentul lui Adi Petre, unde a fost informat de interesul venit din România pentru jucător.

Petre a jucat în nouă meciuri la Cosenza, însă nu a reușit să convingă, reușind doar o pasă de gol, în meciul din Cupa Italiei contra celor de la Monopoli, scor 2-1. Atacantul a fost titular în doar patru partide, iar în ultimele două jocuri din Serie B nu a fost utilizat deloc.

UTA este chiar clubul la care a crescut Adrian Petre și cel care l-a lansat în fotbalul internațional. În 2017, formația arădeană încasa 500.000 de euro de la Esbjerg pentru transferul atacantului, care se întorcea trei ani mai târziu în România, la FCSB, pentru 800.000 de euro.

Etichete: uta arad , fcsb , adrian petre , laszlo balint , catalin sarmasan
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă