Reacția burselor după anunțul lui Putin de mobilizare parțială în Rusia / De ce nu se văd efecte negative - specialist în investiții

1 săptămână in urmă 20

Vladimir Putin a anunțat, miercuri dimineața, mobilizare parțială în Rusia. Totuși, bursele nu au prea reacționat, dacă ne uităm pe principalii indici europeni, ceea ce ne arată că anunțul nu mai produce frică investitorilor.

Reactia burselorFoto: 8vfand, Dreamstime.com

HotNews.ro a vorbit cu Adrian Anghel, de la OTP Asset Management, care ne-a spus că inflatia e mai importantă în momentul de față.

„Asta schimbă piețele: inflația și reacția băncilor centrale”, ne-a spus el.

În plus, exportul Rusiei de gaze este deja destul de limitat, iar la nivelul UE nivelul din depozite este destul de ridicat.

Ce arată principalii indici după anunț

De exemplu, STOXX Europe 600 se aprecia, la prânz, cu 0,11%. Pe bursă londoneză, indicele FTSE 100 avea un plus de 0,39%, iar FTSE 250 de 0,28%.

În Polonia, cu excepția unui singur indice care avea o apreciere de 0,18%, restul aveau diminuări de 0,17 – 1,5%. În Viena, diminuările erau între 0,02% - 1,06%.

La Frankfurt, indicele DAX afișa o scădere de 0,22%, iar Euro Stoxx 50 o creștere de 0,28%.

S&P Futures se aprecia cu 0,02%, Dow Futures cu 0,03%, iar Nasdaq Futures scădea cu 0,1%.

La București, în schimb, erau scăderi ceva mai mari, dar nu e panică, indicele principal afișând un minus de 1,6%, cel al SIF-urilor de 1,58%, iar cel al companiilor de utilități și energie de 2,05%.

Indicele principal al bursei din Rusia afișa o scădere de 0,19%

Aurul se aprecia cu 0,64%, la prânz, depășind 1.681 de dolari uncia.

Sursă foto: DreamStime.com

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă