Reacția activiștilor de mediu după ce energia nucleară și infrastructura de gaz au fost declarate „prietenoase cu mediul”

6 zile in urmă 23

Luni, 19 Septembrie 2022, ora 10:01

80 citiri

Organizaţiile de mediu iau măsuri juridice împotriva noilor reguli ale UE care etichetează viitoarele investiţii în centralele nucleare sau în infrastructura de gaz ca fiind prietenoase cu mediul, conform unui comunicat publicat luni, relatează DPA.

Un grup de organizaţii de mediu, printre care WWF şi Greenpeace, a înaintat o moţiune prin care cere Comisiei Europene să revizuiască regulamentul şi în cele din urmă să îl retragă.

În cazul în care Comisia Europeană nu va retrage legislaţia, activiştii de mediu intenţionează să sesizeze Curtea Europeană de Justiţie (CEJ).

Începând din ianuarie, gazul şi energia nucleară ar urma să fie incluse într-o aşa-numită taxonomie, care defineşte zonele în care cetăţenii şi companiile pot investi bani pentru a combate schimbările climatice.

Măsura a fost aprobată de Parlamentul European şi statele membre, în ciuda criticilor că arderea gazului produce dioxid de carbon (CO2) care este dăunător pentru mediu şi că nu există o soluţie definitivă pentru depozitarea deşeurilor radioactive de la centralele nucleare.

Organizaţiile de mediu susţin că noua clasificare încalcă legislaţia UE privind clima şi contrazice obiectivele Acordului de la Paris asupra climei de a limita, dacă este posibil, încălzirea globală la 1,5 grade Celsius.

Unii activişti evidenţiază că preţurile la gaz sunt principala sursă a creşterii costului vieţii, iar promovarea energiei bazate pe gaz ar fi contrară obiectivelor UE privind energia curată.

Criticile din partea organizaţiilor de mediu la adresa politicilor CE privind clima s-au înmulţit în ultimele zile.

Un alt grup de activişti a deschis un proces la CEJ vineri prin care contestă clasificarea de "prietenoase cu mediul" acordată unor proiecte de bioenergie şi de silvicultură, susţinând că o astfel de etichetare ar alimenta defrişările.

Săptămâna trecută, unele organizaţii nonguvernamentale s-au retras dintr-o platformă consultativă care a lucrat la noua clasificare împreună cu Comisia Europeană.

Citeste si:

Țara din UE care se opune ca Bruxellesul să priveze Ungaria de fonduri europene din cauza corupției

Polonia afirmă că se va opune "oricărui demers" al Bruxellesului care urmăreşte să priveze Ungaria de finanţări europene de 7,5 miliarde de euro din cauza riscurilor de corupţie din...

„Reimaginarea capitalismului”. Profitul unei companii evaluate la trei miliarde de dolari, donat pentru „criza de mediu”.

Fondatorul companiei Patagonia, Yvon Chouinard, soţia sa şi cei doi copii adulţi ai lor îşi cedează dreptul de proprietate asupra producătorului de îmbrăcăminte pe care l-a înfiinţat...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă