Răzvan Ducan, apărat de un fost internațional: "În loc să ne încurajăm copiii, noi îi distrugem după primul meci"

5 luni in urmă 26

Chindia Targoviste - Hermannstadt (vineri, ora 18:00, Digi Sport 1)

Astra - CFR Cluj (vineri, ora 21:00, Digi Sport 1)

Criticat de mulți oameni din fotbal, Răzvan Ducan a fost apărat de fostul internațional și antrenor cu portarii de la FCSB, Florin Tene: "În loc să ne încurajăm copiii, noi îi distrugem după primul meci jucat. Din punctul meu de vedere este un copil de mare perspectivă.

Răzvan Ducan, apărat de un fost internațional: "În loc să ne încurajăm copiii, noi îi distrugem după primul meci"

Noi trebuie să avem grijă de ei, nu să le dăm în cap la primul meci. Toți portarii au greșit, au avut gafe când erau tineri, după care au devenit portari buni. Vă dau un singur exemplu: Stelea. Când eram la Dinamo, nea Mircea Lucescu ne-a împrumutat pe toți. Pe mine la Flacăra Moreni, pe Prunea la U Cluj și pe Stelică la Iași. Stelică, în șase luni, a apărat într-un singur meci. A venit dărâmat de acolo, dar l-a băgat nea Mircea în poarta lui Dinamo și a ajuns unul dintre cei mai mari portari.

Acești copii sunt la început, nu e ușor să aperi în cupele europene. Băiatul și-a făcut treaba, echipa s-a calificat, chiar dacă a fost un meci mai ezitant pentru el. Meciul ăsta o să-l întărească. A făcut și lucruri bune, a scos la acțiunea de unu contra unu, a apărat la 11 metri. Copilul are și calități, îți trebuie un psihic bun la 11 metri.

Trebuie să creștem frumos acești jucători, în liniște, nu să-i terminăm de la primul meci. Ducan e un copil cu calități, trebuie să aibă încredere în el și să muncească mai mult. Sunt convins că o să ajungă un portar bun, nu trebuie să fie supărat", a spus Florin Tene, pentru Digi Sport.

Galerie Foto

Slovan Liberec (Cehia) este următoarea adversară a lui FCSB din Europa League. Meciul este programat pentru 24 septembrie, la București.

Reacția lui Pintilii după cele 6 goluri încasate de FCSB: "Ducan?"

Chiar dacă a avut o prestație modestă, Răzvan Ducan a fost eroul FCSB-ului la loviturile de departajare, unde a apărat execuția lui Mihajlo Banjac. După meci, Pintilii l-a apărat pe tânărul portar: "Ducan? Nu pot să-l cert. Nici nu mai știu la câte goluri a greșit. Unul, două sau mai multe. La câte goluri au fost...

E și greu să le mai ții minte. E un copil. Ați văzut că ne-a salvat la penalty-uri, asta e cel mai important. Acest meci, probabil, îl va ajuta în viitor, în cariera pe care o va avea.

Nu mai contează cine a fost antrenor principal sau cine a dat indicații, acum e important că ne-am calificat. A fost un meci nebun, sper să nu mai trăiesc niciodată așa ceva!", a spus Mihai Pintilii la finalul jocului.

Etichete: florin tene , preliminarii europa league , jucatori fcsb , meciuri fcsb , razvan ducan , fcsb in europa
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă