Răzvan Cuc (PSD): Barna şi colegii lui au participat direct la falimentul spre care se îndreaptă România

1 lună in urmă 22

Gestul politicienilor din USR PLUS de a-i aplauda pe miniştrii demisionari arată că progresiştii nu au avut niciodată pe agendă nevoile şi problemele românilor, a declarat, marţi, fostul ministru al Transporturilor, social-democratul Răzvan Cuc. El a arătat că va vota oricând o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, dar nu va semna niciodată vreun document ''alături de nişte politicieni închipuiţi, care îşi imaginează că România începe şi se termină cu ei''. "Pozând în fete mari şi imaculate, dar şi în mari profesionişti, Barna şi colegii lui au participat direct la falimentul spre care se îndreaptă România de când 'guvernul meu' s-a instalat în fotolii. Nu au făcut nimic, nu au produs nimic, nu au dus niciun proiect până la capăt. PNRR este cea mai evidentă dovadă în acest sens. Din păcate pentru români, nu este singura. 'După noi, potopul' - au spus marile spirite progresiste lăsându-se aplaudate de supuşii lor mai ceva ca Nicolae Ceauşescu. Ei, cei care pozau în cinstiţi, nu au avut o problemă cu dosarul american al premierului. Nimeni nu a scos ranga, cum a făcut Drulă la metrou", a scris, pe Facebook, Răzvan Cuc. Senatorul PSD Neamţ a adăugat că iniţiativa "Fără penali în funcţii publice" a fost o sintagmă bună doar pentru propagandă. Totodată, Răzvan Cuc a dezavuat parteneriatul dintre USR PLUS şi AUR, pentru depunerea moţiunii de cenzură. "Abia când unul dintre miniştrii lor imberbi a fost trimis la plimbare s-au umflat muşchii useriştilor. Au lăsat trotinetele şi s-au aliat cu un partid despre care au spus mereu că îl detestă. Bolnavi de orgoliu, şi-au călcat în picioare principiile cu care s-au lăudat mereu. Dezgustător", a mai spus Răzvan Cuc. Fostul ministru al Transporturilor a reiterat faptul că PSD nu se va implica în disputa dintre PNL şi USR PLUS. "Nici eu, nici colegii mei nu putem participa la această cinică bătălie pentru putere dintre doi parteneri ai unui guvern care conduce ţara doar pentru că aşa a vrut preşedintele Iohannis. Noi am pregătit o moţiune de cenzură, dar 'oamenii noi în politică' au ignorat-o. Iar când interesele lor nu au mai putut fi satisfăcute, caută să ne facă părtaşi la un gest de o murdărie rară. Da, voi vota oricând o moţiune de cenzură împotriva acestui guvern care duce ţara către faliment. Dar nu voi semna niciodată vreun document alături de nişte politicieni închipuiţi care îşi imaginează că România începe şi se termină cu ei", a subliniat senatorul PSD Neamţ. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă