Răzvan Cherecheş: Undeva în decembrie, vom vedea o creştere a numărului de decese ca urmare a deschiderii şcolii

1 lună in urmă 29

Elevii vor merge de luni în bănci, dacă rata de vaccinare unde învață este de peste 60%, iar expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș consideră că în zonele unde se vor relua orele față în față ”se va accelera transmiterea comunitară”. Potrivit expertului, peste o lună, ”undeva în decembrie, vom vedea o creştere a numărului de decese ca urmare a deschiderii şcolii”, potrivit News.ro.

Răzvan Cherecheș a susținut că scăderea numărului de vaccinări zilnice arată că restricţiile nu sunt aplicate constant şi oamenii şi-au găsit modalităţi de a le evita.

„Imediat ce s-a introdus certificatul verde, a crescut numărul de vaccinări pe zi pentru că oamenii s-au temut de consecinţele restricţiilor. Din nefericire, faptul că a scăzut numărul de vaccinări zilnice arată că restricţiile nu sunt aplicate constant şi oamenii şi-au găsit modalităţi de a eluda, de a evita această restricţie”, a declarat Răzvan Cherecheş vineri, într-o intervenţie la B1 Tv.

Expertul a atras atenția că după reluarea cursurilor şcolare cu prezenţă fizică, numărul de decese în rândul persoanelor diagnosticate cu COVID-19 se va menţine unul ridicat.

”În plus, dacă de luni va începe şcoala faţă în faţă în condiţiile în care şcolile nu sunt pregătite pentru funcţionare faţă în faţă – nu avem ventilaţie, măşti nu se poartă peste tot (…), distanţare nu există şi testarea… încă sunt în proces de achiziţie teste în condiţiile în care ar fi trebuit achiziţionate din vară, ca să fie la începutul şcolii – deci fără îndoială că în oraşele şi în zonele unde va începe şcoala faţă în faţă se va accelera transmiterea comunitară şi înseamnă că peste o lună, undeva în decembrie, vom vedea o creştere a numărului de decese ca urmare a deschiderii şcolii”, a mai spus Răzvan Cherecheş.

Expertul este de părere că România va continua să se confrunte cu probleme legate de răspândirea coronavirusului până în primăvara anului viitor.

„Până atunci, vom fi tot în acest val pentru că, dacă s-ar fi luat măsuri ferme, ar fi scăzut rata de transmitere, ar fi scăzut numărul de cazuri noi, inevitabil în timp ar fi scăzut numărul de decese, după care posibil ca în ianuarie-februarie să fi reînceput creştere ca urmare a relaxărilor din perioada sărbătorilor. Dar, cum măsurile au fost aplicate cu jumătate de gură, cu jumătate de măsură, practic prelungim valul patru până în primăvară”, a adăugat Răzvan Cherecheș.

După vacanța forțată, școala începe din 8 noiembrie, atât la stat, cât și la privat, iar elevii vor merge în bănci, dacă rata de vaccinare din unitatea în care învață este de peste 60%, a anunțat astăzi ministrul educației Sorin Cîmpeanu, într-o conferință de presă.

În prezent, 54% din școlile din România îndeplinesc criteriul privind rata de vaccinare în rândul personalului, potrivit ministrului Cîmpeanu. Pe lângă această condiție, vor rămâne în continuare în vigoare și regulile de până acum.

Adică, ”la apariția unui caz de infectare într-o clasă se suspendă prezența fizică în clasă, la apariția unui număr mai mare de jumătate din numărul de clase din școală se suspendă prezența fizică în întreaga școală”, a spus Cîmpeanu.

Între timp, România a depășit astăzi pragul de 50.000 de decese asociate COVID, după ce autoritățile au anunțaț 483 de decese în ultimele 24 de ore, dintre care 20 sunt anterioare și raportate acum.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă