Răzvan Burleanu, atac violent asupra LPF: „Își dorește să conducă arbitrajul românesc pe banii FRF” + Acuzații extrem de dure: „Îi suspectez de asta”

1 lună in urmă 2

Răzvan Burleanu s-a lansat într-o serie violentă de acuzații la adresa celor de la LPF. Scandalul dintre FRF și forul condus de Gino Iorgulescu fost declanșat de amânarea implementării sistemului VAR, iar motivul este cine va plăti costurile acestuia.

Răzvan Burleanu este convins că LPF este de vină pentru amânarea implementării sistemului VAR, cerut mai de toată lumea din Liga 1. Șeful FRF se lanseză într-o serie de acuzații incredibile la adresa LPF și spune că acesta nu vrea decât să conducă arbitrajul românesc.

Mai mult, șeful de la Federație lansează și un subiect delicat în Liga 1. Spune că arbitrajul românesc este direcționat în favoarea unor anumite cluburi.

Răzvan Burleanu, atac violent asupra LPF: „Își dorește să conducă arbitrajul românesc pe banii FRF” + Acuzații extrem de dure: „Îi suspctez de asta”

Am avut surpriza neplăcută să vedem că LPF-ul nu acoperă nicio cheltuială, niciun cost, în cadrul acestui proiect de implementare VAR, chiar dacă competiția Ligii 1 nu este asigurată de Federație.

Discuțiile s-au blocat fiindcă, deși FRF asigură cheltuielile cu pregătirea arbitrilor în cuantum de 500.000 de euro, palavragiii de la LPF nu își doresc să își asume acest proiect. Și au solicitat să își asume managementul implementării VAR, deși LPF nu acoperă niciun leu în acest proiect.

Altfel spus, LPF își dorește să conducă arbitrajul românesc pe banii FRF. Îi suspectez chiar că își doresc un control pe arbitraj pe care să îl tranzacționeze în avantajul și interesul vreunui club, așa cum există astăzi suspiciuni că o fac la nivel de comisii jurisdicționale.

Mesajul nostru este ferm, că dacă nu vor accepta și nu vor recunoaște autoritatea CCA în implementarea acestui proiect de arbitraj, atunci FRF nu va mai acoperi niciun cost pentru implementarea VAR-ului.

Activitatea LPF este asemeni unui subdepartament atunci când raportăm la FRF. Au 2 milioane de euro cheltuieli salariale la nivel de LPF. Aș vrea să fiu foarte sincer, prin acest demers vrem să le forțăm mâna celor de la LPF să facă niște reduceri la nivelul salariilor plătite sau să pălăvrăgească mai puțin sau să muncească mai mult sau să atragă resurse suplimentare din piața privată pentru creșterea produsului Ligii 1.

Dacă LPF are nevoie ca FRF să cofinanțeze acest proiect, suntem deschiși să ne așezăm la aceeași masă, dacă principiile de bună guvernanță. Aici mă refer la ceea ce am identificat:

1. Lipsa transparenței financiare, auditul a ceea ce numim LPF astăzi este făcut de o firmă de garsonieră, nu vedem o firmă din top 4 sau top 5 național, așa cum lucrează FRF. LPF este singura organizație sportivă opacă din punct de vedere financiar.
2. A doua problema, lipsa publicării statutului LPF… nimeni nu știe cum se ia o decizie la LPF.
3. A treia problemă, conflictul de interese: reprezentanți ai LPF se află în conflict de interese, regăsindu-se sub contract cu cluburile din Liga 1, inclusive ca observatori de joc.
4. Și cea de-a patra problem identificată este lupta împotriva doping-ului”, a declarat Răzvan Burleanu.

FRF, reclamată la FIFA de LPF! „E Războiul Rece! Toată lumea știe cine a fost de vină”

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a intrat prin telefon la emisiunea ProSport LIVE și a discutat despre stadiul actual al implementării tehnologiei VAR în fotbalul românesc. Acesta a menționat că discuțiile sunt blocate în acest moment cu cei de la Casa Fotbalului.

„Dispozițiile Legii Sportului sunt clare și cheltuielile de formare a arbitrilor sunt de partea FRF. Vom anunța o nouă persoană responsabilă VAR din partea arbitrilor. Lucrurile se vor debloca, probabil, în zilele viitoare.

Pentru că nu ne place plimbarea asta continuă, ne vom adresa la FIFA ca să medieze această tărăgănare a situației. În momentul în care ne vom întîlni cu președinții de club vom prezenta toată documentația și corespondența pe acest subiect cu VAR-ul.

Dacă nu se va debloca situația, toată lumea știe cine a fost de vină pentru acest lucru. E un război rece între noi și FRF, trebuie stabilit însă cine este SUA și cine Uniunea Sovietică”, s-a amuzat oficialul LPF.

The post Răzvan Burleanu, atac violent asupra LPF: „Își dorește să conducă arbitrajul românesc pe banii FRF” + Acuzații extrem de dure: „Îi suspectez de asta” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă