Rata de infectare a depășit 15 la mia de locuitori în București. Ce spune prefectul orașului

1 săptămână in urmă 8

Incidența ratei de infectare la nivelul Capitalei a bătut recordul. CNSU a anunțat o rată de peste 15 infectări la mia de locuitori. În aceste condiții se așteaptă ca Prefectul Capitalei, Alexandra Văcaru, să anunțe noi decizii restrictive. Pentru moment singurele directive date în București au fost cele de limitare a programului de lucru al agenților comerciali și instituțiile locale.

Al patrulea val covid depășește primul focar

Al patrulea val de Covid-19 în României riscă să devină noua „Lombardie a Europei”, atât în ceea ce privesc decesele, cât și noile infecții. Tendința săptămânală plasează acum România înaintea tuturor celorlalte state membre ale UE și pe locul șase la nivel mondial.

Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților în Vaccinarea Covid a țării (CNCAV) a trimis un avertisment prin intermediul rețelelor sociale cu privire la rata mortalității Covid și la noul record de cazuri zilnice Covid.

Un alt record negativ este că avem una dintre cele mai slabe campanii de vaccinare. România suferă zilele acestea o creștere a numărului de decese cauzate de virus, pe măsură ce  al patrulea val „catastrofal” este în plină desfășurare.

Bilanțul arată aproape 15.000 de noi cazuri pe zi, iar secțiile ATI nu mai fac față. Capitala a bătut și ea recordul la noile cazuri pe zi, iar spitalele din București sunt supra aglomerate. Secțiile ATI sunt saturate, și la nivel național medicii anunță că nu mai sunt locuri în aceste secții.

București are incidența ratei de infectare de peste 15 la mia de locuitori

Anul trecut, în exact aceeași perioadă, în București rata era înspre 6. Atunci autoritățile locale, în speță Prefectura, decideau închiderea școlilor și intarea elevilor în online. În același timp se instaura carantina și interzicerea accesului în exerior după ora 20:00.

Astăzi, la o rată de peste 15 la mia de locuitori, și când părinții strigă în disperare să se închidă școlile, adevărate focare de infectare, Prefectura și CNSU nu spun nimic. Ba mai mult, până la această oră Prefectura București a luat o singură măsură importantă, limitarea programului de lucru al agenților comerciali și instituțiile locale pe grupe orare, și obligativitatea măștii de protecție îndiferent de spațiul de acces.

La mai multe spitale din București ambulanțe aștepaptă în afara spitalelor pentru ca paturile să fie disponibile, potrivit rapoartelor. Joi s-au înregistrat 14.457 de cazuri noi de virus înregistrate în decurs de 24 de ore în țară. Se așteaptă ca astăzi, după ședința Consiliului municipal de urgență, noi decizii în raport cu rata de infectare.

The post Rata de infectare a depășit 15 la mia de locuitori în București. Ce spune prefectul orașului appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă