Rata de incidenţă la nivelul fiecărei localităţi din România. Hartă interactivă

2 săptămâni in urmă 9

Rata de incidenţă la nivelul fiecărei localităţi din România. O hartă interactivă realizată de cercetătorii de la Universitatea Babeş Bolyai arat rata de infectare cu covid în fiecare localitate din ţară.

Pentru a veni în ajutorul populației și al autorităţilor, cercetătorii de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) au realizat această hartă interactivă cu rata de infectare din fiecare localitate din România.

Harta poate fi accesată AICI. 

Harta interactivă este realizată în cadrul proiectului de cercetare denumit COVID-19: Romanian Economic Impact Monitor, care monitorizează în timp real evoluția pandemiei, respectiv starea economică a țării, oferind în același timp previziuni pe termen scurt și mediu privind pandemia și performanța economică a României.

Citeşte şi Noi RESTRICȚII în Cluj-Napoca! Incidența a depășit pragul de 7.5 la mia de locuitori

„Proiectul lansat de noi se concentrează în primul rând asupra consecințelor economice ale pandemiei, respectiv asupra elaborării unor studii și analize privind perspectivele post-COVID-19 ale economiei românești. Pandemia reprezintă o perioadă de incertitudine și volatilitate ridicată, în care situația se poate schimba radical de la o zi la alta. Este de datoria noastră să monitorizăm atent și evoluția pandemiei, aceasta având consecințe economice semnificative chiar și pe termen foarte scurt. Din acest considerent s-a născut ideea de a construi un instrument util pentru întreaga societate, care să arate în timp real evoluția ratei de incidență la nivelul localităților din România. Ne bucurăm să fim printre primele organizații care lansează o astfel de hartă interactivă, prin care rezultatele cercetărilor derulate de noi sunt transferate instant în sfera publică pentru beneficiul direct al întregii comunități”, spune conf. univ. dr. Răzvan V. Mustață, decanul FSEGA, potrivit edupedu.

Citeşte şi Incidenţa în Bucureşti a scăzut la 7.06, nu se impun restricţii mai dure

Proiectul de cercetare este coordonat de Szász Levente (profesor, UBB FSEGA), iar membrii echipei sunt Bálint Csaba (BNR, cadru didactic asociat UBB FSEGA), Csala Dénes (Lancaster University, cadru didactic asociat UBB FSEGA), Csíki Ottó (doctorand UBB FSEGA), Nagy Bálint Zsolt (conferențiar UBB FSEGA), respectiv Rácz Béla-Gergely (lector UBB FSEGA).

Reamintim că începând din 28 martie 2021, autoritățile române au introdus noi restricții anti-COVID-19, acestea aplicându-se în funcție de rata de incidență (numărul cumulat al cazurilor noi în ultimele 14 zile raportat la mia de locuitori) corespunzătoare fiecărei localități.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă