Răsturnare de situaţie privind întâlnirea dintre liderii PNL şi Klaus Iohannis. Rareş Bogdan neagă totul: „De unde a ieşit asta? M-am uitat cu fiul meu la meci”

3 săptămâni in urmă 13

Rareş Bogdan a explicat că întâlnirea dintre liderii PNL şi Klaus Iohannis nu a avut loc şi a reproşat faptul că în spaţiul public nu se discută despre faptul că „SUA exportă tehnică nucleară într-un stat din Estul Europei, datorită negocierilor preşedintelui Iohannis”.

„Nu a fost o întâlnire (cu Klaus Iohannis). Eu nu am fost. Flutur nu a fost. Bode nu a fost. Dumitrescu nu a fost. Cîţu, dacă a vorbit la telefon, e altceva, dar nu a fost o întâlnire>

Aseară când am plecat de aici, am avut o convorbire cu Manfred Weber, liderul PPE, cu Roberta Metsola şi Gonzalez Pons pe subiectul alegerilor de la Parlamentul European, a preşedintelui Parlametnului European care va fi schimbat. Noi avem o delegaţi de 14 membri în grupul PPE şi e foarte mare.

După asta, am avut materialele legat de dreptul de vânzare a terenurilor în statele europene. Am cerut material pentru a vedea care e legislaţie cu privire la vânzarea terenurilor în toate statele europene. După asta m-am uitat cu fiul meu la meci, meciul Liverpool cu Atletico.

Nu a fost aseară o întâlnire cu preşedintele Iohannis. De unde a ieşit asta? M-aţi mai întrebat şi v-am spus… Dacă ar fi fost întâlnirea, nu avem niciun motiv să o negăm pentru că cu preşedintele României”, a afirmat Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, înaintea negocierilor PNL – PSD. „Suntem optimişti. Vom merge cu propunerea de premier la Cotroceni”

Surse politice citate de Hotnews au precizat că liderii PNL s-ar fi întâlnit, miercuri seară, cu Klaus Iohannis. Președintele le-ar fi cerut liberalilor să negocieze atât cu USR, cât și cu PSD, astfel încât să-și mențină nominalizarea pentru funcția de premier. Întâlnirea a avut loc în contextul în care, anterior, a avut loc o întâlnire neoficială între Florin Cîțu și Marcel Ciolacu, la vila Lac. Cîțu și Ciolacu ar fi discutat termenii de la care vor porni negocierile oficiale cu PSD.

Întâlnirile neoficiale au loc în contextul în care PNL a început o nouă rundă de negocieri atât cu USR cât și cu PSD, de această dată pentru formarea unui Guvern majoritar.

Citeşte şi: Alfred Simonis, încrezător că PSD va intra la guvernare. „Coaliția PNL – USR – UDMR nu are șanse. Suntem îndreptățiți politic”

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă