Răsturnare de situaţie în ancheta crimelor de la Iaşi. Noi probe aduse de studentul marocan pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Ar putea anula ancheta

3 săptămâni in urmă 28

Răsturnare de situaţie în ancheta crimelor din Iaşi. Ahmed el-Bourkadi, studentul bănuit de uciderea a doi studenţi în Iaşi, a refuzat să facă declarații în fața procurorilor. Avocatul său a cerut să vadă dosarul crimelor şi abia după ce va studia dosarul şi va vedea ce probe există împotriva marocanului, acesta va accepta să vorbească.

„Am cerut Tribunalului o copie a dosarului pentru a ne construi apărarea. Săptămâna viitoare o vom primi. Clientul meu a răspuns în fața judecătorilor însă la Parchet nu am dorit să facem declarații”, a precizat Raluca Andrei, avocatul Ahmed el-Bourkadi, citată de ziaruldeiasi.ro.

Mai mult, apărătoarea marocanului Ahmed el-Bourkadi a anunţat că intenţionează să depună la dosar şi un istoric al deplasărilor lui pe GPS pentru a-şi demonstra nevonovăţia.

„Dorim să le arătăm anchetatorilor situația deplasărilor clientului meu pe GPS”, a mai spus avocata.

În prezent, Ahmed Sami El Bourkadi, principalul suspect în cazul uciderii celor doi studenţi din cartierul Roua, se află în arest după ce Curtea de Apel Iaşi a aprobat cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ahmed Sami El Bourkadi, în vârstă de 20 de ani, este suspectat că l-a ucis pe colegul lui Jniyah Youssef, un tânăr de 25 de ani, student în anul II, la specializarea Medicină Generală, linia de predare în limba franceză, şi pe iubita acestuia, Ioana Vanesa Burlacu, o tânără în vârstă de 23 de ani, elevă în anul II la o şcoală postliceală.

Citeşte şi: Suspectul dublului asasinat de la Iaşi, adus în România. Marocanul, flancat de mascaţi pe Aeroportul Otopeni

Cadavrele celor doi studenţi au fost găsite în noaptea de 10 spre 11 decembrie într-o vilă dintr-un cartier rezidenţial. Autorităţile i-au căutat alertate de o rudă a studentului marocan, îngrijorată că acesta nu ajunsele la Bruxelles în ziua programată şi nici nu reuşea să dea de el. Târărul marocan a fost găsit înjunghiat în casă. Legisţii au stabilit că avea 17 plăgi înjunghiate.

În aceeşi casă a fost găsit şi trupul neîsufleţit ai iubitei marocanului, şi ea studentă la medicină în Iaşi. Tânăra fusese înjunghiată de 33 de ori.

Legiştii au stabili că amândoi au murit rapid pentru că loviturile fuseseră aplicate în zona organelor vitale.

Mai multe persoane au fost aduse la audieri, dar au fost lăsate să plece acasă după câteva ore. Ahmed Sami El Bourkardi, coleg de facultate cu una dintre victime, nu a fost de găsit. El plecase din ţară la scurt timp după moartea celor doi studenţi. Mai mult, anchetatorii au aflat că acesta se prezentase la spital pentru îngrijiri medicale şi le-a spus medicilor că s-a tăiat într-un geam chiar la scurt timp de la momentul stabilit de legişti că ar corespunde celui în care au murit cei doi studenţi.

Citeşte şi: Noi probe în dosarul celor doi studenţi ucişi la Iaşi. Pe hainele studentului marocan au fost găsite urme de sânge

Procurorii au cerut arestarea în lipsă a lui Ahmed Sami El Bourkadi şi l-au dat în urmărire naţională şi internaţională. A fost depistat la scurt timp în Italia, iar miercuri seara a fost adus în România.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă