Răspunsul revoltător primit din partea unui taximetrist atunci când o doctoriță l-a rugat să-și pună masca: „Exact aici suntem”

2 săptămâni in urmă 8

Spitalele din România nu mai au locuri și resurse disponibile pentru a primi pacienți Covid-19 în stare gravă, iar această situație pare departe de a se sfârși. Chiar și așa, există o tabără a cetățenilor care nu cred în existența virusului și cu atât mai puțin, în efectele catastrofale pe care le produce. Acesta este și cazul unui taximetrist din Sibiu, care a fost rugat de către o clientă, întâmplător medic, să-și pună masca pe față și să respecte măsurile de siguranță.

Răspunsul care reflectă realitatea pe care o trăim

Dincolo de zidul suferinței din spitale se află români care se cred invincibili în fața virusului și, respectiv, în fața morții. Din păcate, nepăsarea fiecăruia dintre acești oameni a contribuit la haosul care există astăzi în țara noastră. Cel mai trist este că, nici în al doisprezecelea ceas, această mare tabără nu conștientizează că pasivitatea și ignoranța ucide.

O situație extrem de tristă a fost relatată de medicul de familie, Egri Eduard, care a povestit marți experiența nefericită a unei college medic, care a apelat la serviciile unui taximetrist din Sibiu. Potrivit acestuia, clienta l-a rugat pe taximetrist să poarte mască, așa cum prevede legea, însă acesta i-a pus o întrebare care a lăsat-o fără replică.

” – Vă rog să vă puneți masca.
– Da’ ce, îți este frică de moarte? îi răspunde acesta ironic, nonșalant și la persoana întâi.
Mă întreb ce scandal ar fi făcut taximetristul dacă ar fi fost internat și ar fi primit un astfel de răspuns de la un medic. Exact aici suntem”, a postat medicul din Sibiu.

Din perspectiva acestei experiențe nefericite, medicul trage un semnal de alarmă cu privire la ce se întâmplă cu adevărat în țara noastră și de unde provin, de fapt, toate infectările și decesele. Acest exemplu nu este unul izolat, căci dacă toată lumea care se confruntă cu asemenea situații le-ar face publice, am începe să realizăm că de fapt, aceasta este trista realitate pe care o trăim și o acceptăm.

 

 

The post Răspunsul revoltător primit din partea unui taximetrist atunci când o doctoriță l-a rugat să-și pună masca: „Exact aici suntem” appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă