Răspunsul oficial al CSA Steaua pentru FCSB, după ce vicecampioana a solicitat să joace în Ghencea

1 lună in urmă 348

  • Preliminarii CM 2022: Franța - Finlanda, marți, 21:45, Digi Sport 1

  • Preliminarii CM 2022: Olanda - Turcia, marți, 21:45, Digi Sport 2

FCSB nu va putea să dispute următoarele două jocuri, după derby-ul cu Dinamo, pe Arena Națională, iar conducerea vicecampioanei a făcut toate demersurile pentru a putea găzdui jocurile cu Academica Clinceni și CS Mioveni pe stadionul ”Steaua”.

Clubul sportiv al Armatei nu a refuzat direct FCSB, însă a oferit o serie de motive pentru care vicecampioana nu ar putea juca în Ghencea

CSA a emis un comunicat oficial prin care le-a răspuns celor de la FCSB. ”Militarii” nu au refuzat direct trupa lui Gigi Becali, însă ”a aruncat” responsabilitatea deciziei în curtea unei comisii din cadrul clubului, care va analiza concret orice solicitare de a închiria arena din Ghencea.

În plus, Clubul Sportiv al Armatei susține că în viitorul apropiat, pe lângă echipele de fotbal și de rugby ale Stelei, echipa națională a României va juca în Ghencea, lăsând să se înțeleagă că folosirea arenei de către o altă echipă ar deteriora gazonul, acesta fiind un posibil motiv de refuz.

În text se aduce aminte și de ”războiul” dintre CSA Steaua și FCSB, mai ales la nivelul galeriilor, iar o eventuală prezență a echipei din Liga 1 în Ghencea s-ar putea solda cu ”tulburarea liniștii publice și distrugerea de bunuri din incinta stadionului”.

Hai în Digi Online să vezi European Qualifiers! În Europa începe lupta pentru un loc la Campionatul Mondial de Fotbal 2022 Qatar!

Astfel, FCSB are mici șanse să primească acceptul CSA pentru a găzdui meciuri pe noul stadion ”Steaua”.

Răspunsul oficial al CSA pentru FCSB

Vă comunicăm faptul că , Clubul Sportiv al Armatei “Steaua” dorește colaborarea cu toate cluburile și structurile sportive, colaborare bazată pe respect reciproc, încredere, bună armonie și neafectarea intereselor proprii.

Având în vedere prevederile art. 332-333 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, “închirierea bunurilor proprietate publică a statului se aprobă, după caz, prin hotărâre a Guvernului…”. În prezent, la nivelul clubului a fost stabilită o comisie de evaluare și stabilire a modului de închiriere și punere la dispoziție a bunurilor proprietate publică.

Stadionul Steaua este în administrarea Ministerului Apărării Naționale și în folosința Clubului Sportiv al Armatei Steaua, administratorul având prioritate în folosirea acestuia de către echipele de fotbal și rugby ale clubului. De asemenea, ne dorim ca acesta să redevină prioritar pentru echipa/echipele naționale de fotbal ale României.

Având în vedere programul competițional al sezonului regulat (Liga 1, Liga 2 și Cupa României), dar și cel competițional internațional, folosirea gazonului/terenului de joc într-un ritm excesiv poate duce la deteriorarea acestuia și la imposibilitatea folosirii potrivit destinației, de către administrator.

Este de notorietate faptul că relațiile dintre cele două galerii (FCSB și CSA Steaua) nu sunt tocmai cordiale, iar folosirea stadionului de ambele echipe ar putea duce la conflicte între reprezentanții acestora, distrugerea de bunuri din incinta stadionului și chiar la o tulburare majoră a liniștii publice în sectorul/zona stadionului”, comunicatul oficial al CSA Steaua, prezentat de GSP.ro.

Etichete: stadion steaua , fcsb ghencea , stadion fcsb , raspuns csa steaua , cerere fcsb
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă