Rapidistul Săpunaru i-a dat replica lui Duckadam: ”Să pună la pariuri!”. Când se joacă derby-ul cu FCSB

2 luni in urmă 17

Fotbalistul echipei Rapid, Cristian Săpunaru, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că în acest moment nu îl interesează play-off-ul Ligii 1 ci se concentrează pe primul meci care urmează, şi anume cel cu FCSB. El a menţionat că partida de duminică va fi una foarte frumoasă pentru suporteri şi a adăugat că nu are motive să se teamă de arbitraj, conform news.ro.

“Un meci important, pe care vrem să-l câştigăm. S-au vândut până acum aproape 30.000 de bilete. Cred că va fi sold out. Este un derbi pentru noi. Cred că o să fie foarte frumos, mai ales din punct de vedere al suporterilor. Ne respectăm adversarul, vedem la ora meciului ce se va întâmpla.

Domnul Duckadam dacă ştie dinainte să pună la pariuri, eu ştiu? Mă mulţumesc şi cu 1-0. Nu cred că e important scorul, important e să ne facem treaba în teren şi să câştigăm acest meci. Nu mă interesează play-off-ul la ora asta, mă interesează meciul care urmează, aş prefera o victorie cu FCSB. După aia vom vedea ce se va întâmpla mai departe. Mult mai mult ar însemna pentru mine o victorie pentru Rapid decât să dau eu gol”, a spus Săpunaru.

Cristian Săpunaru a afirmat că i se pare normal ca arbitrii să greşească. “Cum să ne temem de arbitraj când n-avem nimic împotriva arbitrilor? Şi mi se pare normal să greşească. De ce n-avem VAR. Dacă aveam VAR în Liga 1 nu te mai temeai de nimic. Valida un gol, venea VAR-ul, anula golul. Săracii n-au nicio vină. Tot timpul îi văd criticaţi pe la televizor. Sunt oameni, pot să greşească”.

FC Rapid va întâlni echipa FCSB, duminică, de la ora 21.30, pe Arena Naţională, în etapa a cincea a Ligii 1.

Miercuri, fostul fotbalist Helmut Duckadam a declarat că prevede o victorie facilă a FCSB.

Citeste si:

Se anunță o atmosferă incendiară la Rapid cu FCSB! Câte bilete s-au vândut deja

 ”Ironii ieftine, le găsești la orice colț”. Când se joacă marele derby

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă