Ramona Bădescu, motiv de gelozie pentru Elena Ceaușescu. De ce nu o plăcea soția lui Nicolae Ceaușescu

3 săptămâni in urmă 14

Ramona Bădescu a dezvăluit motivul pentru care Elena Ceaușescu ar fi fost geloasă pe ea și toate celelalte femei frumoase din România, în perioada comunistă. Ce i-a mărturisit actrița lui Denise Rifai.

De ce era geloasă Elena Ceaușescu pe Ramona Bădescu

Ramona Bădescu este, de departe, una dintre cele mai frumoase, apreciate, elegante și îndrăgite vedete din România. Actrița care a devenit mamă la vârsta de 50 de ani are o viață de film, iar unele dintre poveștile sale cele mai ascunse au fost puse pe tapet în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai.

Ramona Bădescu a fost dintotdeauna o femeie atrăgătoare, seducătoare și șarmantă, care a stârnit pasiuni în sufletele reprezentanților sexului puternic, lucru ce a aprins focul invidiei în inimile mai multor femei, mai mult sau mai puțin cunoscute și influente din România.

Întrebată recent adevărul din spatele zvonurilor potrivit cărora Elena Ceaușescu ar fi fost invidioasă pe frumusețea actriței, Ramona Bădescu a recunoscut că, la 16 ani, i-a fost interzis să apară la televizor în perioada comunistă, din cauza faptului că ar fi avut breton.

„Elena Ceaușescu era geloasă pe orice femeie, avea acest complex pentru că nu a fost o femeie cultă, o femeie care a obținut lucrurile cu muncă ei, titlurile i s-au făcut pe plac, era o femei vițiată, era geloasă pe orice femeie, nu cred că avea ceva cu mine anume.

Eram totuși micuță, aveam 16-17 ani în acea perioada. Da, eu aveam breton, ea nu suportă bretonul și îmi aduc aminte că Ceaușescu nu suportă bărbații care aveau barbă.

Erau acele concepții de impunere a unei imagini curate, să exprime prin față acea curățenie sufletească. Era o prostie pentru că omul trebuia lașat așa cum se simte bine. Eram micuță, nu puteam să o sperii eu.”, i-a mărturisit Ramona Bădescu lui Denise Rifai.

De ce a divorțat Ramona Bădescu

Confesiunile nu s-au terminat aici, iar Ramona Bădescu a vorbit despre motivul pentru care, în 2004, a decis să termine căsnicia sa cu omul de afaceri italian Alessandro di Fornaro, un mariaj care a durat 7 ani de zile.

„Ajunsesem în momentul în care nu ne mai iubeam, nu mai aveam emoția de a ajunge acasă și să mă strângă în brațe, să facem dragoste, să stăm împreună, nu mai exista aceea dorință. Eu recit doar pe contract și în filme, dar în viața reală nu sunt o bună actriță.

Nu-mi place să mint, să însel, pentru că m-aș înșela pe mine însămi, ci prefer să închid o relație și să închid o alta nouă. Vreau să fiu foarte adevărată și tranșantă cu persoana de lângă mine, vreau să-i spun că nu ne mai iubim și că nu mai putem să stăm împreună.

Soțul meu a fost un om deosebit, m-a cucerit, a fost o perioadă foarte frumoasă din viața mea, și nu aș suporta să stau lângă un bărbat care m-ar lovi, iar cu această ocazie vreau să spun tuturor femeilor, care sunt victime a unor bărbați violenți, nu suportați, denunțați, pentru că un bărbat te poate lovi cu un trandafir, dar nu trupește.”, a mai spus frumoasa actriță la Kanal D.

The post Ramona Bădescu, motiv de gelozie pentru Elena Ceaușescu. De ce nu o plăcea soția lui Nicolae Ceaușescu appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă