Raluca Turcan încă nu ştie când, dacă şi cu cât cresc pensiile. "Sperăm să fie peste rata inflaţiei dar nu vrem să creăm aşteptări nejustificate!"

1 lună in urmă 29

Turcan a insistat că, în cel mai pesimist scenariu, va avea loc o indexare a pensiilor cu rata inflaţiei, ceea ce înseamnă 20-30 de lei în plus la pensiile de 800 - 1000 de lei.

Ministrul liberal al muncii a spus că decizia recentă a CCR certifică faptul că Parlamentul se poate pronunţa pe procentul de majorare a pensiilor.

Raluca Turcan: "Cel mai probabil actuala majoritate va gândi să majoreze pensiile astfel încât majorarea să nu ducă la scăderea puterii de cumpărare. Să nu dai cu o mână şi să iei cu două.Pentru că, dacă n-ai de unde să suporţi o cheltuială cu 40 miliarde de lei mai mare decât putem suporta anul acesta pe partea de pensii, înseamnă că nu faci decât să-ţi baţi joc de oameni. Ajungem să creăm dezechilibre economice în care cresc cheltuielile, preţurile, inflaţia şi scade puterea de cumpărare. Ne scade şi încrederea ca ţară, ajungem să ne împrumutăm mai scump şi sărăcia se perpetuează.

Turcan: Dacă recalcularea pensiilor întârzie, indexăm cu rata inflaţiei

Cel mai probabil, Parlamentul, va spune în funcţie de cifrele pe care Guvernul le are (...) este partenerul nostru în procesul de stabilire a procentului cu care să crească pensiile (...) Sper să nu mai ajungem să asistăm la creşteri care nu introduc echitatea şi contributivitatea în sistem.

E de dorit să ajungem la această lege nouă de recalculare a pensiilor care să-ţi aducă un sistem predictibil de majorare a lor. Dacă procesul (de recalculare) întârzie, nu vom lăsa neindexate pensiile cel puţin cu rata inflaţiei, pentru că oamenii trebuie să aibă un sprijin constant după o viaţă", a spus ministrul.

Radu Tudor: "Indexare cu rata inflaţiei înseamnă creştere de 3%..."

Raluca Turcan: "Nu pot spune lucrul acesta. Planul nostru e la intensitate maximă şi sper ca în termen rezonabil să putem aduce o variantă mai consistentă".

Ministrul Muncii a spus că nu avansează un procentaj de majorare pentru a nu crea aşteptări nejustificate.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă